Din ce în ce mai multe categorii profesionale aleg să-și spună public nemulțumirile, iar după greva profesorilor (amănunte aici) și protestele polițiștilor (amănunte aici), a venit astăzi rândul unor angajați din sistemului judiciar să-și strige nemulțumirile. Este vorba de personalul auxiliar și conex, respectiv grefierii de ședință, grefierii arhivari, aprozii și conducătorii auto.
Aceste categorii de personal din trei instanțe din județul Neamț, respectiv Judecătoria Piatra Neamț, Judecătoria Bicaz și Judecătoria Târgu Neamț, au inițiat pe 9 iunie un protest spontan. Acțiunea a constat în suspendarea activității timp de o oră, în intervalul orar 12:00-13:00. Atunci protestatarii nu au mai lucrat ci au protestat în fața fiecăreia din instanțele menționate. Trebuie spus că în timpul acțiunii au fost respectate dispozițiile legale în vigoare referitoare la asigurarea urgențelor.
În principiu, protestatarii au fost motivați de intenția guvernanților de a modifica vârsta de pensionare a personalului auxiliar și conex din sistem, prin creșterea acesteia de la 60 la 65 de ani, dar au și alte nemulțumiri. „Protestul personalului auxiliar și conex este motivat de intenția salarizării diferențiate și de modificare a vârstei de pensionare”, conform unui comunicat al personalului auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț.
(G.S.)
Un comentariu
Bugetul tarii este un sac in care mediul privat pune banii, iar bugetarii se cearta pe ei…