
Asistăm nu la o reformă, ci la o condamnare a prezentului și o ștrangulare a viitorului comunităților noastre.
O realitate incontestabilă: discrepanțe și subfinanțare cronică
Guvernul motivează măsurile de austeritate prin necesitatea reducerii datoriei publice. Cifrele arată însă o altă realitate, una în care comunele sunt victime, nu vinovați:
- contribuție infimă la datoria publică: datoria publică locală reprezintă doar 2,25% din totalul datoriei publice a României. Este inacceptabil ca întreaga povară a austerității să fie plasată pe umerii administrațiilor care contribuie cel mai puțin la îndatorare.
- cheltuială publică insignifiantă: 0,3% din PIB pentru personalul din administrația publică locală a comunelor; ideea că s-ar face datorii însemnate la bugetul de stat este nu mai iluzorie, dar și extrem de periculoasă pentru calitatea serviciilor publice furnizate cetățenilor.
- muncă uriașă, resurse minime: comunele administrează 87,5% din teritoriul României, însă fac acest lucru cu doar 17,98% din personalul total al orașelor, al municipiilor și al județelor, cu 18,56% din cheltuielile de personal și cu 20,99% din cheltuielile de funcționare de la nivelul acestora.
- discrepanțe de personal aberante: la același număr de locuitori, o comună este forțată să funcționeze cu cel mult 63% din personalul unui oraș și cu doar 35% din cel al unui municipiu.
Aceste cifre demonstrează un adevăr simplu: comunele din România sunt deja la limita supraviețuirii, iar orice nouă presiune financiară înseamnă colaps.
Cauzele crizei: decizii centrale aberante, consecințe locale devastatoare
Problemele actuale sunt rezultatul direct al unor politici centrale care ignoră realitățile locale:
1. GOLIREA DE PROFESIONIȘTI: Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin plafonarea arbitrară a salariilor la nivelul indemnizației viceprimarului, a creat o discriminare flagrantă și a declanșat un exod al specialiștilor din primăriile de comune către alte instituții mai bine plătite.
- EXEMPLU CONCRET: Când un expert în achiziții publice sau un contabil părăsește o primărie de comună pentru un post similar la o agenție guvernamentală unde salariul este dublu, cine îi ia locul? De cele mai multe ori, nimeni. Proiecte de apă, canalizare sau modernizare de drumuri, finanțate din fonduri europene, rămân blocate în proceduri pentru că nu mai are cine să le gestioneze. Aceasta nu este o ipoteză, este realitatea zilnică a zeci de comune.
2. SUBMINAREA AUTONOMIEI LOCALE: Forțarea comunelor să asigure integral, din venituri proprii, anumite cheltuieli de funcționare încalcă flagrant atât legislația națională (Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ), cât și articolul 9 din Carta europeană a autonomiei locale, care garantează colectivităților locale dreptul la resurse financiare suficiente și proporționale cu competențele lor.
- EXEMPLU CONCRET: O comună poate fi obligată să acopere integral din impozite și taxe locale – adesea insuficiente – costurile de întreținere a unui cămin cultural. În practică, primarul trebuie să aleagă între a repara acoperișul școlii și a plăti factura la electricitate pentru acel cămin. Este o alegere imposibilă care sacrifică inevitabil un serviciu public esențial pentru colectivitatea locală.
3. COMPROMITEREA VIITORULUI: ATACUL ASUPRA EDUCAȚIEI RURALE: Măsuri precum mărirea normei didactice și a numărului de elevi pe clasă duc la desființarea a mii de norme didactice și de școli din mediul rural.
- EXEMPLU CONCRET: Să ne imaginăm un copil dintr-un sat. Din cauza acestor măsuri, școala lui cu clase simultane se va comasa cu cea din comuna vecină, aflată la 15 km distanță. Părinții vor trebui să găsească soluții pentru transport, iar copilul va pierde ore pe drum. În același timp, profesorul de istorie, pentru a-și face norma, va preda dimineața într-o școală, iar după-amiaza în alte trei, fiind permanent pe drumuri, epuizat și incapabil să se dedice pe deplin elevilor săi. Așa arată, în practică, abandonul școlar încurajat de stat.
Solicitările noastre ferme și imediate
Nu putem asista pasivi la distrugerea programată a administrației publice locale a comunelor. În consecință, SOLICITĂM FERM GUVERNULUI ROMÂNIEI:
1. Retragerea imediată a oricărui proiect de act normativ care adâncește subfinanțarea comunelor și limitează capacitatea acestora de a servi cetățenii.
2. Corectarea de urgență a Legii salarizării nr. 153/2017 pentru a elimina discriminările și pentru a permite comunelor să angajeze și să păstreze personal calificat.
3. Alocarea de resurse financiare suficiente, conform principiilor Cartei europene a autonomiei locale, care să reflecte nevoile reale și responsabilitățile uriașe ale comunelor.
4. Deschiderea unui dialog real și onest cu structurile asociative ale autorităților locale pentru a găsi soluții sustenabile, nu pentru a impune măsuri distructive.
Un apel la rațiune și acțiune comună
Dacă dialogul la nivel național va eșua, ne vom exercita dreptul de a apăra interesele legitime ale comunelor noastre prin sesizarea:
• Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, precum și a organismelor europene și internaționale:
- Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa – CPLRE,
- Consiliul Comunelor și Regiunilor Europene – CCRE;
- Congresul Mondial al Autorităților Locale – UCLG;
- Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, către care am înaintat solicitarea de a avea o întrevedere cu secretarul general, domnul Mathias CORMANN.
Miza nu este soarta primarilor sau a funcționarilor, ci viitorul satului românesc, calitatea vieții a milioane de români și echilibrul dezvoltării întregii țări.
Facem un apel la presă, la societatea civilă și la fiecare cetățean să conștientizeze gravitatea situației și să sprijine demersul nostru pentru o administrație publică locală puternică și respectată.
PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA,
Emil Drăghici,
Primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița






Un comentariu
Provin dintr-o comună care ”se stinge”. Pe vremuri, în anii 70 mai exact, în comună erau patru școli: cea mare, în centru (cu clase 1-8) iar celelalte trei cu clase primare. La școala din centru, ani la rând, la gimnaziu au fost clase paralele. Grădinițe, trei, dacă nu greșesc. În comună aveam dispensar cu trei medici: medic generalist, medic pediatru, stomatolog. După câțiva ani, medicii stagiari plecau la oraș dar veneau alții, tot stagiari. Dintre toți, a rămas până la pensie, doctorița pediatru. Existau și două farmacii.
În cele patru biserici (câte una în fiecare sat) slujeau trei preoți (la una din ele, nu se slujea în fiecare duminică). Exista poștă, două cămine culturale, deschise pentru nunți, pentru filme pe ecran mare sau ori de câte ori veneau artiști consacrați, pentru că pe vremea aceea nu exista ”ziua comunei” pentru circuitul banilor în natură… Magazine sătești erau cel puțin șase (mergeam și câte șapte kilometri pe jos dacă la cel mai apropiat nu se găsea ulei sau zahăr). Aveam brutărie, baie comunală (construită ceva mai târziu, prin anii 80), un salon de frizerie/coafor, moară, darac. Pe islaz, sute de vaci.
Comuna, chiar și fără rețea de apă potabilă, avea fântâni pe toate ulițele. Drumul asfaltat era ca-n palmă. Pe ulițe era mai greu, dacă nu se punea prund înainte de sezonul ploios. Podurile erau sigure și vopsite în fiecare an.
Ce citiți mai sus nu este un elogiu adus acelor vremuri. E o simplă comparație, pentru că acum:
În comună casele vechi sunt părăsite și se năruie iar cele noi, exagerat de mari, își așteaptă proprietarii stranieri care nu prea mai vin. Doctor nu mai e de multă vreme. Ultimul era prea bătrân ca să mai poată da consultații. Cei bolnavi merg la oraș, dacă are cine să-i ducă sau la centrul de permanență aflat la vreo 15 kilometri, în altă comună. Doar școala din centru mai are activitate. Habar n-am câți copii îi trec pragul și câți dintre ei merg mai departe, la liceu. Nu știu să mai fie grădiniță, în comună. Farmacie nu, poștă nu, stomatolog nu, bibliotecă doar cu numele.
Avem un cimitir mare și frumos care crește văzând cu ochii. Dar e bine. Cimitirul asigură și singura activitate socială a comunei: praznicele pentru noii răposați.
Despre ce personal calificat vorbim în primării cu sate goale?
Groparul o fi angajat al primăriei sau are PFA?