Autogara Târgu Neamț este pe punctul de a renunța la cursele care efectuează transport călători pe ruta Răucești-Săvești-Târgu Neamț și retur. Măsura nu se datorează nicidecum lipsei călătorilor pe acest traseu, ci faptului că aceștia sunt preluați chiar înainte de a călca în autogară de către autoturisme care efectuează transport călători în condiții mai mult sau mai puțin legale.
Cel puțin așa susține David Romică, șeful Autogării Târgu Neamț. „Sunt 12 persoane care efectuează astfe de curse, unii cu firmă, alții fără firmă, unii au licență, alții nu, cu atestate sau fără. Problema este că pleacă cu câteva minute înaintea autobuzelor noastre și astfel nu mai avem călători. Chiar dacă prețul e același, 8 lei, omul vede o mașină care pleacă mai repede, și uneori nici nu mai apucă să intre în autogară. Plecând mai repede, iau toți călătorii de pe drum. Noi avem 11 curse pe zi pe acest traseu, consumăm motorină de 600 de lei și încasăm 200, maxim 270 de lei. Din acest motiv suntem foarte aproape de a ne retrage pentru că nu se mai poate“, spune David Romică.
Acesta susține că cei care-i fac concurență neloială au și “oferte“ sau “promoții“ pentru a-și spori numărul de clienți și a crește rentabilitatea. “Au și oferte, la cinci pasageri aduși, al șaselea călătorește gratis. Și îi îngrămădește în mașină, câte doi pe scaunul din față, cine mai știe câți pe bancheta din spate, ba chiar am văzut cum unul era îngrămădit în portbagaj. Au mai fost situații de acest gen și înainte de pandemie, dar atunci erau doar câțiva, acum sunt vreo 12, din care 4 sunt noi, proaspăt intrați pe piață, ca să spun așa. În aceste condiții practic suntem forțați să ne retragem de pe acest traseu“, a mai adăugat șeful Autogării Târgu Neamț.
Pe 20 iunie, David Romică a sesizat atât Poliția Răucești, cât și Poliția Tâgu Neamț. Speră ca cei îndreptățiți să verifice cel puțin legalitatea celor care fac transport persoane pe lângă autogară. “Ideea este că toți trebuie să fim în legalitate. Nu este posibil să vii de niciunde, cu câteva minute înainte de a pleca cursa din autogară. În cazul în care nu se va găsi nici o soluție, ce mai probabil vom fi nevoiți desființăm cursa“, spune David Romică.
(G.S.)
Imagini și fotografii furnizate de David Romică

Parteneri
Mesagerul Bacău
Timp redus de așteptare și siguranță crescută pentru pacienți: SJU Bacău trece în era digitală
ZCH
FOTO. Trafic blocat pe ambele sensuri la Girov -Căciulești. Trei răniți în spital după un grav accident de circulație!
NewsEdge
Guvernul recurge la fonduri de urgență pentru intervențiile care trebuie să mențină nivelul apei la Cernavodă
BusinessEdge
Băncile centrale și-au redus achizițiile la 57 de tone de aur în primul trimestru din 2026. Este cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani









