Muzeul de Etnografie Piatra Neamț este gazda celei de-a V-a ediții a expoziției intitulată ”Grădina cu ii”. Manifestarea de pe 25 iunie este dedicată Zilei Universale a Iei, are loc în grădina cu trandafiri a muzeului, și arată vizitatorilor frumusețea, strălucirea, delicatețea dar și trăinicia piesei tradiționale de sărbătoare. Intrarea este liberă, iar iubitorii portului popular pot discuta și schimba impresii cu doamnele care cos cămăși.
La 1 decembrie 2022, cămașa cu altiță-element de identitate românească- a fost introdusă în patrimoniul UNESCO. Astfel, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit la Rabat, Maroc, a recunoscut importanța, valoarea și munca depusă pentru realizarea frumoaselor cămăși purtate de femeile din Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei.
Continuând tradiția, în zilele noastre tot mai multe femei cos, poartă și expun noi ii inspirate din vechi piese din muzee sau din albume de cusături. Dincolo de material, croi, motive decorative, fiecare piesă vestimentară înseamnă multe luni de muncă, dorință, răbdare, până la împlinirea unui vis, acela de a purta o cămașă tradițională.
Grădina cu ii de anul acesta reprezintă tocmai aceste vise devenite realitate: 20 de cămăși femeiești de sărbătoare, cusute pe pânză cu acul de membre ale Șezătorii de Piatra sau de alte doamne pentru care emoția de a purta o ”cămașă adevărată”este unică. (G.S.)
Foto/Locuitorii din Moinești devin arhitecții propriului oraș: cum va arăta noul Parc Central creat după ideile comunității- Performanță de aur pentru boxul băcăuan: Vasile Scalco (CSM Bacău) este noul campion național U23 la categoria 60 kg
- Seria 1, Liga 3: Bacăul iese bine din etapa 10 – victorie pentru FC Bacău 2, egal spectaculos pentru Aerostar. Urmează derby-ul local
- Reformă administrativă în Bacău: două comune din județ, luate în vizor pentru comasare. Vezi dacă e și comuna ta pe listă
- Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00





