Când cultura, tradițiile sunt păstrate și valorizate în comunitate, este mare sărbătoare. Când toți ai locului, de la mic, la mare, se implică, este încă un motiv de bucurie. Și dacă ai șansa să și împarți cu oaspeții, atunci poți spune că ai cunoscut oameni care sfințesc locul. Comunitatea din Pângărați se poate spune că este o astfel de așezare. Localnicii s-au adunat de Ziua Copilului, pentru a se bucura împreună și de urmași, dar și de noul Cămin Cultural, reabilitat și modern dotat. Inaugurarea lucrării a fost stabilită pentru ziua de joi, 1 iunie, tocmai pentru a celebra copiii și pentru a le încredința oficial moștenirea Căminului cultural. Dar și pentru a găzdui Festivalul Național „Copiii-florile inimii” organizat de opt ani de Marius Coșerariu și Asociația Culturală „Eu cred”, la care au participat 100 de copii din Neamț și din țară. Ediție la care un sprijin considerabil a venit și din partea Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Pângărăcior, ai căror elevi și dascăli au contribuit la starea de bine și distracția ce au însoțit concurenții în cele două zile de festival, din 1-2 iunie.
„Să ne bucurăm de această grozavă realizare!”
Gazde și oaspeți au participat din dimineața de 1 iunie la manifestările ce au început cu tăierea panglicii și slujba de sfințire a Căminului cultural din Pângărați-Castel. Noua sala de festivități, generoasă de altminteri, a devenit neîncăpătoare pentru public. Slujba TeDeum și sfințirea noului lăcaș au fost oficiate de un sobor de preoți în frunte cu arhimandrit Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați. În cuvântul său, primarul comunei Pângărați, Ioan Petronel Mancaș a mulțumit tuturor celor implicați și a ținut să remarce cât de importantă este pentru fiii locului, actuali și viitori, o casă a culturii ca reper viu al istoriei și identității comunității.
„Tărâmul Pângărațiului este un tărâm binecuvântat și oamenii de aici sunt grozavi. De ce cămin cultural? Este o denumire dată pe timpul comunismului. Mai nou i se spune sală de festivități. Dar când ne gândim la cămin, ne gândim la două lucruri: căminul poate fi un șemineu în care arde focul și în fața căruia ne liniștim cu toții, poate bem un pahar de vin și rememorăm clipe plăcute sau cămin e acasă, acolo unde noi ne simțim cel mai bine, unde e pătura mamei, acolo sunt sarmalele ei, e mângâierea tatălui-este locul cel mai primitor. Asta înseamnă cămin cultural: cultura e la ea acasă! Cultura este unde omul se simte mai bine, în cămin.
Primul așezământ de cult a fost construit și inaugurat aici în 1982. A fost cel mai mare din cele 4 care existau la momentul respectiv pe teritoriul comunei: găzduia vreo 300 de locuri-cel actual are doar 170 de locuri. Dar și-a îndeplinit pe deplin menirea. Au fost aici spectacole nenumărate! La un moment dat, nu știu dacă știți, profesorii erau obligați în week-end să vină să țină aici spectacole de poezie, de cântece. Nu mai spun de horele care se desfășurau aici. Dar, a fost depășit de timpurile moderne și astfel se cuvine să amintim că domnul primar Lungu Bordea a fost cel care a pus prima „sămânță” și a făcut prima „prașilă” aici, eu făcând „prășitul” de-al doilea și culegând „recolta” pentru ca, împreună cu toți cetățenii comunei Pângarați și nu numai, să ne bucurăm de această grozavă realizare.
Dacă e să vorbim de bani, chiar dacă efortul comunității noastre a fost destul de consistent, din totalul de 2,88 milioane lei cât a costat acest așezământ, contribuția comunei noastre a fost de 850.000 lei, deloc de neglijat, fiindcă nu suntem o comună cu un buget foarte mare. De accea sper că ne vom bucura cu toții de acest efort. Țin să mulțumesc și colectivului primăriei, cei care au muncit în spate la toate acestea, în frunte cu doamna contabilă Bostan Florica-am crezut că face infarct de câteva ori! Fondurile europene sună frumos, dar să nu credeți că este așa, o traistă în care bagi mâna și scoți câte un cămin, câte o școală sau câte un drum. E multă muncă”, a spus primarul.
A urmat un moment emoționant, în care Ioan Petronel Mancaș a mulțumit oamenilor de seamă ai comunei și le-a oferit câte o plachetă. „Este un gest simbolic pe care-l fac pentru aceștia, e prea puțin, dar prin asta arătăm că toată comunitatea le poartă recunoștință. Poate sunt mai mulți, le cerem scuze și iertare, dar acești bărbați și femei destoinici de la noi sunt din acest prezent și sigur că le mulțumim tuturor celor care au adus o contribuție frumoasă”, a adăugat primarul și a oferit 18 plachete medicilor, dascălilor, polițiștilor, decanei de vârstă, preoților, colaboratorilor și oamenilor de afaceri din comună.
Analiza Golianu, din Pipirig, a câștigat trofeul ediției a VIII-a „Copiii-florile inimii”
Prezentatorul festivității, Gheorghe Filip, cel care este vicepreședintele Despărțământului Covasna-Harghita al ASTRA, a anunțat, la orele amiezii, debutul festivalului și i-a lăsat scena lui Marius Coșerariu și grupului său folk „Eu cred” care a susținut un mic concert. A urmat o zi și jumătate de emoții pentru concurenții cu vârste de la 6 la 18 ani, în cele 4 secțiuni: muzică populară, folk, muzică ușoară și poezie-creație. Ediția din acest an a avut un juriu mixt, format din profesori de muzică și din copiii câștigători la competițiile de gen ce se desfășoară în țară. A fost dificil pentru membrii juriului să aleagă pe cei mai buni din cei mai buni 100 de artiști prezenți în acest an. Nu de puține ori vocile copiilor și interpretarea unor piese celebre românești au creat mari emoții și au stârnit aplauze lungi din sală, inclusiv ale competitorilor. Datorită sprijinului financiar acordat de consilierii locali și de conducerea Primăriei Pângărați, s-au asigurat condiții foarte bune de cazare și concurs. La ediția a VIII-a s-au acordat 50 de premii constând în trofeu, medalie și diplomă, la fiecare din secțiuni. Câștigătoarea trofeului din acest an este Analiza Golianu, în vârstă de 15 ani, din Pipirig (Neamț), care a întrunit sufragiile juriului cu o sârbă moldovenească autentic interpretată.
„Visul meu este să am un taraf pe scenă!”
Marius Coșerariu a declarat, la finalul festivalului, că este încă o ediție reușită și încă un pas spre realizarea unei dorințe mai vechi.
„Acest concurs este unul dintre marile evenimente ale asociației „Eu cred”. Când am pornit la drum acum 8 ani am vrut să dăruim ceva copiilor chiar de ziua lor. Întotdeauna am organizat fiecare ediție chiar de 1 iunie. „Copiii-florile inimii” a pornit ca un eveniment local, apoi el s-a mărit, s-a făcut din ce în ce mai cunoscut. Am fost sprijiniți de autoritățile locale de la Tașca, apoi de la Bicazu Ardelean, Dămuc, Bicaz-Chei și iată-ne astăzi, la a VIII-a ediție, la aproape 100 de concurenți din toată Moldova, avem și un grup de vreo 30 de persoane de la București-în număr dublu față de anul trecut.
Suntem fericiți că în jurul nostru se adună atâția copii, din acest motiv am organizat acest festival, ne era imposibil să organizăm atâtea activități într-o singură zi. Din punctul meu de vedere, acești copii toți sunt câștigători și ar trebui să se considere câștigători pentru simplul fapt că au urcat pe scenă, la acest nivel și deja primul pas spre a-și îndeplini visul l-au făcut. Mă bucur că anul acesta festivalul a coincis cu inaugurarea acestui Cămin cultural din Pângărați-Castel, este o construcție nouă, cu o arhitectură minunată și mulțumesc pentru sprijinul primit de la autoritățile locale. Visul meu este ca acest festival să-l desfășor pe o perioadă mai lungă, tot legat de 1 iunie și, cum spuneam, un vis al meu este ca la muzică populară concurenții să nu mai cânte pe negativ, ci să am în spate un taraf!
Ar fi ideal pentru mine și atunci dând greutate, facem într-adevăr un eveniment deosebit. Acum ne bucurăm de această ediție, le mulțumesc și doamnelor din asociație-Elena Ropotoaie și Dorina Mucenicu, fără de care n-am fi ajuns aici. Doamna Dorina Mucenicu a fost președinta juriului din acest an pentru că are tăria și și experiența necesare. Mulțumim partenerilor de la Federația Star Music România și tuturor celor care au fost alături de noi”.
Nu în ultimul rând, Elena Ropotoaia, vicepreședintele asociației „Eu cred”, a remarcat: „Este un festival care a crescut foarte frumos. Anul acesta parcă suntem un pic copleșiți de numărul mare de concurenți și ne bucurăm că am reușit încă o ediție corectă datorită profesioniștilor din juriu. Cred că fiecare copil s-a întors acasă cu o amintire plăcută”.
Organizatorii nu au anunțat, încă, locul unde se va desfășura următoarea ediție, dar au dat de înțeles că deja pregătirile sunt în toi.
Cristina IORDACHE