Taximetriştii din Piatra-Neamţ nu s-au putut alătura protestului organizat astăzi, 20 iunie, de colegii lor din alte 29 de judeţe pentru că liderul Ioan Lăzăroaia a decedat acum 4 luni şi încă nu a fost numit un înlocuitori, nici măcar cu statut de interimar.
Pentru a se alătura protestului, taximatriştii pietreni, prin intermediul liderului lor, ar fi trebuit să obţină autorizaţiile necesare, ceea ce nu s-a putut întâmpla.
Marian Luca, patronul firmei ce-i poartă numele, care deţine şi dispeceratul pentru cea mai mare parte din taximetrele din oraş, spune că susține protestul.
„Vorbim despre concurenţă neloială a celor de la ride-sharing. Ei nu fac rent-a-car, fac tot taximetrie. Ei au doar un ecuson în geam, nouă ni se cer o grămadă de autorizaţii, metrologie şi aşa mai departe. 25% din taximetrişti sunt plecaţi peste hotare la Uber şi la Bolt. Avem două legi, cea a Taximetriei şi Legea transportului alternativ, aşa zisa Lege Bolt care este o lege paralelă a taximetriei. Cum facem? Noi nu avem voie decât 4 taximetre la 1000 de locuitori, ei au voie nelimitat. O să fie o nebunie şi nu vom câştiga bani nici noi, nici ei”, ne-a declarat Marian Luca.
Inițiativa protestului a fost pronită de ANPOTRT Filiala Cluj și la aceasta s-au alăturat alte 28 de județe: Alba Iulia, Arad, Adjud, Aiud, Bacău, Baia Mare, Bucureşti, Blaj, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Craiova, Făgăraş, Focşani, Galaţi, Târgu Mureş, Piteşti, Sibiu, Suceava, Iaşi, Târgu Jiu, Tulcea, Timişoara, Mediaş, Ocna Mureş, Ploieşti, Sebeş, Sighişoara.
Taximetriştii încearcă să obţină interzicerea transportului alternativ sau măcar obligarea acestora să se supună aceleaşi legislaţii cu aceleaşi rigori.
Protestatarii au purtat panglici tricolore la oglinzile retrovizoare și antena taxi, iar pe geamurile laterale spate și lunetă au afişat sloganuri și banare.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare




