Primele rezultate la Evaluarea Națională 2023 au fost afișate astăzi, 28 iunie. Pentru județul Neamț, rezultatele pot fi consultate aici.
11 elevi din Neamț au reușit să obțină media 10.00, față de 3 care au reușit această performanță anul trecut.
566 de candidați au obținut cel puțin nota 09.00.
2982 de candidați au reușit să obțină cel puțin media cinci, însemnând 70,33% din totalul elevilor înscriși pentru Evaluarea Națională și 71,27% dacă ne raportăm doar la candidații care au participal la ambele probe. Procentul de „promovabilitate” este semnificativ mai mic față de anul trecut, când la primele rezultate 77,73% dintre candidați obținuseră cel puțin media 5.00.
200 de elevi nemțeni au obținut medii între 9.50 și 10 în timp ce 366 de candidați au obținut medii între 9.00 și 9.49. Au fost înregistrat 771 de medii între 8.00 și 08.99.
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații astăzi, în intervalul orar 16.00 – 19.00, dar și joi, 29 iunie, între orele 08.00 și 12.00. Un model de cerere de contestație puteți consulta mai jos.

Sursă foto: edupedu.ro
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examinare dar și online.
M.N.

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Știrile zilei 9 octombrie. Rheinmetall cumpără Șantierul naval Mangalia. Peșchir, trimis în judecată pentru bani dați alegătorilor să voteze cu Georgescu
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





