Procentul membrilor de sindicat din județul Neamț care vor ca greva să continue rămâne ridicat și luni, 12 iunie. Din cei care au semnat pentru grevă, peste 70% vor să continue protestul, potrivit liderului Sindicatului Liber din Învățământ Neamț. Gabriel Ploscă declară, după ce liderii sindicali naționali au anunțat suspendarea grevei, că acesta este procentul reieșit în urma sondajului făcut după ce ordonanța de urgență cu majorările salariale pentru învățământ a fost pusă în dezbatare publică, ieri.
„Situația în Neamț se prezintă astfel: 3.081, adică 70,63% din numărul celor care au semnat pentru grevă – 4.362, sunt pentru continuarea grevei. Numai că, situația a fost centralizată la nivel de federație și la nivel național numărul celor aflați în grevă a început să scadă. Nu putem continua noi, la Neamț, greva dacă la nivel național au scăzut sub 50% din numărul total la nivel național. Dar nu este vorba numai despre asta. În urma ultimelor negocieri, primul ministru a spus că va apărea în corpul ordonanței de urgență care va fi publicat în Monitorul Oficial ceea ce noi am cerut, în permanență, să se regăsească într-un act cu valoare juridică: salarizarea pe grila noastră din învățământ să plece de la principiul ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, iar de aici salariile încep să crească. Practic, e același lucru cu ce se menționează în comunicatul comun FSLI-FSE”, afirmă Gabriel Ploscă.
Potrivit liderului FSLI Neamț, consultarea liderilor județeni s-a făcut în jurul orei 10, de liderii naționali. „Imediat după raportarea de la ora 10, am intrat în ședința Colegiului Liderilor Naționali, unde s-a ajuns la decizia de suspendare a grevei pe baza raportărilor din județe. Mai este și conjuctura cu plecarea actualilor de la guvernare și până vin cei noi și se instalează… Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de astăzi sunt două analize pe două proiecte de OUG: una privind majorările salariale și cealaltă privind acea primă profesională. Dacă nu se va publica normativul pe care-l așteptăm, reluăm greva”, a mai precizat Gabriel Ploscă.
În acest context, ultimele calendare adoptate de ministrul Educației pentru examenele naționale se pot respecta. Până vineri, 16 iunie, se va încheia situația școlară a elevilor – cu minim două note pe disciplină și fără validarea în consiliul profesoral, ca derogare, iar înscrierea absolvenților la bacalaureat și la evaluare națională se va face în perioada 12-21 iunie. Dacă se adoptă ordinul pus în dezbatere publică, echivalarea probelor de competențe din cadrul bacalaureatului se desfășoară în 7 zile de la oficializarea OUG-ului. În același timp, titularizarea se va derula doar cu proba scrisă, din 12 iulie, fără inspecțiile la clasă.
C.I.
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți