Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2023, la Limba și literatura română are loc luni, 26 iunie.
Candidații pot intra în sala de examinare începând de la ora 07.30, până la ora 8.30. În intervalul 08.30 – 09.00, elevii vor fi legitimați cu actul de identitate și vor primi instrucțiuni în privința desfășurării probei.
Începând cu ora 09.00 vor începe să fie distribuite subiectele, candidații având la dispoziție 3 ore pentru rezolvare. Cei care doresc să predea lucrarea mai devreme o pot face, dar doar după 90 de minute de la primirea subiectului.
„Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale din centrul de examen. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu”, menționează Ghidul de la Ministerul Educației pentru BAC 2023.
Același document precizează: „candidații eliminați de la o probă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Calculul celor două sesiuni se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat”.
Examenul de Bacalaureat va continua marți, 27 iunie, cu proba obligatorie a profilului. Miercuri, candidații susține proba la alegere a profilului și specializării și joi, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate la BAC se vor afișa în data de 3 iulie în timp ce rezultatele finale (după contestații) vor fi afișate pe 7 iulie.
M.N.