Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Sfântului Duh și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400 d.H., cele două sărbători s-au despărțit una de cealaltă. La înălțarea Mântuitorului, credincioșii Lui formau două grupuri cunoscute: unul în Galileea, unde avea peste 500 de adepți, și altul la Ierusalim, în creștere de la 120 de adepți. Aceștia trăiau în rugăciune, în așteptarea Duhului Mângâietor promis de Iisus Hristos.

La originea Bisericii creștine, întemeiată de Sfinții Apostoli după Învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, stă și miracolul din ziua praznicului Cincizecimii. Efectele pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli a fost imediat și revelator. Grăind în limbile mulțimii de iudei și de prozeliți adunați la Ierusalim pentru praznic, Apostolii au convertit, din prima zi, ”ca la trei mii de suflete”. Prima comunitate creștină atestată era, astfel, formată. Se trăia o viață nouă, conform noii Legi, a Iubirii, adusă de Iisus Hristos.

Acești trei mii de primi creștini, iudei și prozeliți, din Palestina și din alte ținuturi, martori ai evenimentului din ziua pogorârii Sfântului Duh, au mărturisit miracolul întregii lumi din ziua Cinzecimii.

De Rusalii, oamenii de astăzi încă mai păstrează unele tradiții: își împodobesc casele cu frunze sfințite de tei sau de nuc, pentru a îndepărta duhurile rele, ung ușile cu usturoi, pentru a fi feriți de ghinion tot anul și dansează Jocul Călușarilor, pentru a alunga spiritele Ielelor care vin să facă rău. Imaginarul popular reprezenta Rusaliile ca fiind niște babe urâte și gârbovite. Alte surse amintesc că Rusaliile sunt șapte fete curate și nemăritate, pe care Dumnezeu le-a prefăcut în zâne.

În Vechiul Testament, Rusaliile erau o sărbătoare a evreilor, agricolă, în care se oferea pârgă din roadele pământului. Se mai numea ”Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot. Mai târziu, a ajuns o aniversare a Legământului care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt.

Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ, al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

Imaginația oamenilor de altădată nu avea limite. Ei vedeau Rusaliile ca pe șapte fete curate și nemăritate, pe care Dumnezeu le-a prefăcut în zâne. Erau considerate nemuritoare. Bătrânii povesteau că aceste fecioare umblă ziua și noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, pentru că e prea stricată și încărcată cu tot felul de păcate și fărădelegi.

Alții, mai sperioși, spuneau că, în aceste zile, nimeni nu trebuie să lucreze, căci ființele acestea răutăcioase se răzbună atunci și ologesc, schilodesc, scot ochii, asurzesc sau înnebunesc pe cei ce nu le țin zilele.

Obiceiuri creștine de altădată de Rusalii

În dimineața Moșilor de Vară, în biserici se oficiază parastase. Acum se fac rugăciuni pentru sufletul celui decedat, pentru iertarea acestuia de păcate.

Femeile dau de pomană pentru morți în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. Gospodinele preparau turte din porumb râșnit, fiert în apă sau în lapte, amestecat cu untură încinsă sau brânză. Făceau colaci și îi dădeau de pomană pentru morți, cu lapte, cu ceapă și usturoi verde.

Era o zi în care femeile gospodine făceau bucate bune cu carne de miel, plăcinte, alivenci, lapte cu tocmagi etc. și dădeau de pomană în nouă blide, cu nouă linguri și nouă vase. Foloseau apa de la fântâna proprie sau cumpărată cu parale, dacă nu aveau fântână. Dădeau de pomană părinții la fii și nepoți, nașii finilor, cumetrilor, rudelor și prietenii unii altora.

Pomana o ducea o fată sau femeie îmbrăcată în haine de sărbătoare. Blidul cu mâncare și vasul cu vin sau cu apă erau împodobite ”cu trandafiri, mintă și calapăr, și colac și lumânare”.

Intra în casă, punea pomana pe masă, aprindea lumânarea și o dădea celui în drept, zicând: ”Ține… de sufletul tatei, al mamei sau al altui mort”. Cel în drept o lua și răspundea: ”Bogdaproste!”.

Aceasta o făceau oamenii de altădată pentru sufletul morților, dar și ca să fie feriți de boale din apucate și pentru a merge bine la zarzavaturile din grădină, ziceau babele care descântau grădinile.

Cofele se umpleau cu apă de la fântână sau de izvor. Când se umpleau cu apă, se lăsa pe ghizdurile fântânii un ban, ce reprezenta plata apei. Asta se făcea, pentru că apa a fost dobândită prin munca altora și, neplătind-o, pomana n-ar fi fost primită. Cofele și toate celelalte vase erau împodobite cu cununi de flori, mai ales de trandafiri. Pe lângă florile înșirate pe ață, se puneau și roșcove, smochine, covrigi și alte lucruri cumpărate din târg.

La Moșii de Cireșe, cum se mai spunea acestei sâmbete, de dinaintea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, se așeza masa, pe care se puneau grămezi de cireșe, flori și colăcei, apoi se împărțeau la oameni și copii chemați dinainte. Cel care împărțea cireșele trebuia să le fi gustat mai înainte.

Credinți străvechi de Rusalii

La Rusalii, când se sfințea apa, fetele beau ”apă sfințită din țingălăul bisericii, ca să poată hori”, cânta bine.

Pe streașina casei sau pe la stâlpi, se atârna floare de soc, care se spunea că e bună pentru afumat prin casă, pentru înlăturarea primejdiilor.

În Duminica Mare, oamenii îngenuncheau în biserică pe iarbă și pe frunze de tei aduse dinainte. Se spunea că omul care șade pe astfel de verdeață e ferit de boală de genunchi.

Teiul din biserică, de la Duminica Mare, era ”bine de pus în grădină, ca să rodească pepenii frumos”. Teiul de Duminica Mare este bun e multe. Când, peste vară, plouă cu piatră, este bine să se arunce afară câte o crenguță de tei uscat, cu credința că, astfel făcând, piatra încetează. Alteori, cu aceleași crenguțe, era destul numai să se amenințe înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată. Trebuie, însă, ca piatra ce se amenință să nu fi trecut hotarul satului, căci, dacă ar fi trecut, piatra nu se mai risipește, aminteau unii bătrâni.

În această zi, nu era bine, nici iertat a se sui în arbori ori în alte locuri înalte, de unde poate cădea omul, căci se credea că ”l-au trântit Rusalele”. Nici a călători ori a întreprinde ceva nu era recomandat, căci, dacă dădea de vreun rău, se credea că ”l-au vătămat Rusalele”.

Această zi se ținea de frica pociturilor. În Duminica Mare și în cele trei zile după dânsa, nu era bine să se smulgă nicio buruiană sau să se rupă vreo frunză din pădure, căci a bate piatra semănăturile. Prin unele zone, pentru a feri holdele de grindină, se făceau cununi de sânziene, care se puneau pe casă. Vitelor li se punea tei între coarne, pentru ca fermecătoarele să nu le ia laptele.

De asemenea, Rusaliile sunt sărbătoarea puricilor. În această zi, oamenii își puneau pelin în brâu, înainte de a răsări soarele, ca să nu-i mănânce puricii în timpul verii. Fetele, dacă lucrau în această zi, se spunea că rămân ”nemăritate și împletesc cosițe albe la părinți”.

Superstiții de Rusalii

Prin unele părți de țară, cei care voiau să vindece pe vreun om sau vită de mușcătura unui câine turbat căutau, în ziua de Rusalii, gândaci de turbă pe frasini. Îi puneau într-o sticluță cu apă și-i lăsau până se topeau cu desăvârșire. Dacă se spăla de mai multe ori cu această apă, rana omului sau a vitei, provenită din mușcătura câinelui turbat, se vindeca. Era bine ca acel om sau acea vită să și guste puțin din apa pomenită.

Se spunea că, în această zi, nu vedea cum ard comorile tot omul păcătos, ci numai cel bun și drept înaintea lui Dumnezeu, care poate vedea chiar Rusaliile care zboară prin aer.

Mamele aveau grijă ca luna să nu bată fața unui copil prin geam în noaptea de Rusalii, ca să nu devină copilul lunatic, somnambul. Se credea că asta s-ar datora ielelor, care ar schimba copilul, dacă nu fusese deja botezat. Ele ar lăsa în locul lui alt copil, asemănător, dar cu inima stricată.