În tradiția românească, noaptea de 23 spre 24 iunie este considerată „Noaptea Sânzienelor” sau „Drăgaica”. Se spune că, în această noapte, cerurile se deschid și puterile magice sunt la apogeu. Oamenii obișnuiesc să strângă sânziene și să le pună la uscat, pentru a le folosi mai târziu în diverse scopuri, cum ar fi descântecele sau leacurile tradiționale. Sânzienele sunt asociate și cu iubirea și căsătoria. Fetele și tinerele obișnuiesc să își pună coroane din sânziene în păr și să le arunce peste case, pentru a-și găsi sufletul pereche sau pentru a-și asigura norocul în dragoste.
Miezul calendaristic al verii era considerat în tradiția populară sărbătoarea Sânzienele din 24 iunie. Țăranii de altădată spunea că „vara se întoarce către iarnă”, era anunțat finalul muncilor agricole și se pregăteau pentru recoltat. Această perioadă se întindea pe multe săptămâni și cuprindea seceriș, culesul legumelor, al fructelor, al viței de vie. Se spunea că, vara, pregătindu-se să intre în pământ, dăruiește energii miraculoase plantelor de leac și rod bun cerealelor. Acum este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. Cucul este primul care dă semnalul. Oamenii spuneau că „se îneacă cu orz sau cu cireșe, răgușește și nu mai poate cânta“ și se metamorfozează în uliu, haina lui de iarnă.
Ajunul Sf. Ioan Botezătorul
În calendarul popular aflăm două denumiri pentru sărbătoarea creștină Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din 24 iunie – Drăgaica şi Sânzienele. Această noapte este considerată una dintre marile ajunuri ale anului, moment în care se participa la diferite practici oraculare pentru a afla soarta recoltelor, dar și le rezervă destinul oamenilor. Dacă la Bobotează apele se purifică prin slujbele speciale oficiate de către preoți de orice element demonic, în ajunul Sânzienelor se credea că duhurile apei își cer drepturile. De aceea și numeroasele interdicții de a intra în apă în această perioadă. Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre proroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos. A fost caracterizat de Iisus Hristos drept „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28). Părinții Sfântului Ioan Botezătorul, preotul și prorocul Zaharia și soția lui, Elisabeta, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii. Sf. Arhanghel Gabriel l-a anunțat Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că soția sa, Elisabeta, îi va naște un fiu pe care îl va numi Ioan. Din cauză că Zaharia nu a crezut vestea primită de la Sf. Arhanghel Gabriel, acesta nu a mai putut vorbi până când a trebuit să rostească numele pruncului născut. Din acel moment, tatăl Sf. Ioan Botezătorul a prorocit despre viața fiului său și relația cu Iisus Hristos.
Magia plantelor în Ajunul Sânzienelor
Acum înfloresc feriga, iarba-fiarelor, sânzienele fiind cunoscute ca plante magice prin excelență. În tradiție se spune că sânzienele înfloresc în noaptea de 23 spre 24 iunie. Dacă înfloreau mai târziu, se credea că vremea e târzie, deci legumele și semănăturile nu sunt așa de înaintate. În noaptea spre 24 iunie, fetele puneau flori de sânziene sub pernă, în speranța că își vor visa ursitul. În această zi, se credea că este bine a purta flori de sânziene la brâu, în sân sau în buzunar. Se spunea că este cea mai importantă zi pentru culegerea plantelor de leac. Este ziua în care se consideră că grâul s-a copt. Încă de noaptea, femeile plecau, fără să le simtă câinii și să le latre și fără să vorbească între ele pe tot parcursul drumului. Când ajungeau în câmp deschis scoteau o
năframă, o treceau pe deasupra florilor, iar când se uda bine, o storceau deasupra unei ulcele noi, nefolosite încă. Cu această apă adunată din roua câmpului se credea că, dată pe față în fiecare dimineață, menține tenul ferit de riduri și proaspăt. În seara de ajun, copiii adunau sânziană pentru fiecare din casă. Apoi, toți din familie puneau în poartă câte una, iar dimineața verificau a cărei floare s-a veștejit. Se spunea despre acela că va muri repede. La casele cu mai multe fete în familie, se crede că acea fată se va mărita întâi a cărei coroniță cade de pe casă prima. Dacă cununa se umplea de rouă, copilul care a aruncat-o va avea noroc tot anul.
Practici magice în Noaptea de Sânziene
În noaptea de Sânziene unele femei se spală pe tot corpul, apoi se duc în pielea goală pe câmp, de culeg buruieni, cu care se servesc spre a se vindeca de boli în cursul anului. Se culegeau flori albe de sânziene, bulbuci, clopoței, dumbravnic, margarete, cocoșei și alte flori de munte. Cu toate acestea se împodobeau ușile și ferestrele caselor, se atârnau la grinda casei, se așezau după blide și pe la icoane, înmiresmând încăperile. Cine dorea să aibă leacuri tot anul, mergea să culeagă flori de pe câmp, câte una pentru fiecare boală, le usca, și le păstra. Un alt obicei consta în aprinderea unor făclii de către bărbați, indiferent de vârstă. Aceste făclii erau aprinse mai ales pe la sate, la marginea acestora, dar și pe munți, la stâne, la locurile din pădure unde se taie și se prelucrează inițial lemnul. Se mai aprindeau focuri peste care săreau băieții și fetele. Fetele treceau prin foc, ca „să fie curate ca focul”, iar feciorii săreau cât mai sus, ca să asigure creșterea recoltelor.
Drăgaica, o sărbătoare pierdută a femeilor
Prin unele zone din țară, Drăgaica era ținută ca o nouă sărbătoare feminină, destinată atragerii energiilor bune și folositoare de către fete și femei. De aceea, în dimineața zilei de 24 iunie, femeile se spălau cu rouă, făceau fierturi din plante aromate, „pentru a fi drăgăstoase“, sau făceau farmece de dragoste.
Majoritatea fetelor purtau planta drăgaică, „pun flăcăii la pălărie și fetele la cosițe, zicând că va lua de soț o fată sau un bărbat frumos“. În această zi, era interzis fetelor și băieților să se certe între ei, dacă doreau să se căsătorească. Iar cei care erau căsătoriți, trebuiau „să facă dragoste în această zi“ pentru a întări iubirea dintre soți. Prin analogie cu sărbătoarea Ciurica (15 iulie), Drăgaica se ținea de către femei „ca să nu capete bătaie de la bărbați, să nu capete drăgaică“. Prin unele sate, se juca odinioară un fel de căluș, un dans ritual feminin, condus de Drăgana, un personaj feminin care putea fi însoțit și de un partener masculin, Drăgan (o fată travestită). Acest alai magic avea lăutarul propriu și umbla de jucau pe la case, întocmai ca și călușarii. Jocul lor consta mai mult din îmbrățișări și sărituri, pe care le făceau în formă de cruce. Ele aveau un steag împodobit cu basmale, usturoi, spice de grâu și ierburi, descria folcloristul A. Fochi.
Sf. Ioan Botezătorul, Ocrotitorul orașului Piatra Neamț
Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul este marcată în mod deosebit de locuitorii oraşului Piatra Neamţ. Biserica Sf. Ioan Domnesc, împreună cu Turnul clopotniță din orașul Piatra Neamț, sunt rodul credinței domnitorului Ştefan cel Mare. Despre Sf. Ioan Botezătorul, pisania bisericii lasă mărturie peste veacuri că acesta este ocrotitorul orașului: „Bine cinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, a început şi a zidit şi a săvârşit acest hram în numele Naşterii cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi prea iubitului lor fiu Bogdan Voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 şi s-a săvârşit în anul 7006 (1498) iar al domniei sale al 40 şi doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile.” Profesorul și istoricul de artă Vasile Drăguţ, a descris biserica drept „acropola oraşului Piatra, unde pitorescul reliefului se îmbină armonios cu arhitectura din timpul lui Ştefan cel Mare, o strălucită biserică, ce constituie o adevărată operă arhitecturală”. Credința și Darul Înaintevederii al Sf. Ștefan cel Mare au avut ca rezultat sfințirea plaiurilor nemțene și a locuitorilor lor.
