La mai bine de patru ani de la accidentul de la Tarcău, când un șofer neatent a agățat un limitator de înălțime și, în cădere, structura metalică a ucis doi oameni și a rănit alți patru, instanța de judecată a emis o primă hotărâre.
Magistrații au soluționat dosarul cu acuze de ucidere din culpă și au luat act de acordul de recunoaștere a vinovăției celui acuzat. Având în vedere faptul că bărbatul de 45 de ani a recunoscut faptele, a beneficiat de prevederile legale prin care pedeapsa s-a redus cu o treime. Astfel, șoferul din cauza căruia structura de mari dimensiuni a căzut peste un microbuz de transport persoane care se deplasa în sens opus a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Prin aceeași sentință bărbatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Brusturi sau Primăria Târgu Neamț. Decizia instanței de fond nu este definitivă și a fost contestată deja de cele mai multe dintre părți. Cauza va ajunge pe rolul Curții de Apel Bacău care va da o soluție definitivă.
În ce privește latura civilă a cauzei, rudele victimelor au primit despăgubiri care totalizează 194.000 de euro și 150.000 de lei, cele mai mari sume fiind de câte 50.000 de euro pentru două persoane, iar cele mai mici, de câte 3.000 euro. În două cazuri au fost acordate și daune materiale care însumează peste 12.000 lei, iar două dintre acțiunile civile au fost respinse de judecători. Acuzatul trebuie să achite și cheltuielile de judecată care se cifrează la 19.000 lei.
Accidentul tragic care a îndoliat două familii a avut loc pe 11 mai 2021 la intrarea în localitatea Tarcău dinspre Piatra Neamț. Acuzatul transporta un excavator pe platformă, înălțimea fiind de 4,8 metri. Cum limita de înălțime pentru calea ferată care supratraversează carosabilul este de 4,4 metri, excavatorul a lovit grinda metalică de zeci de tone, iar aceasta a căzut peste un microbuz de transport persoane care se deplasa pe sensul opus de mers. În urma pericolului care nu putea fi anticipat deoarece venea de sus, șoferul microbuzului, de 41 de ani, și un pasager din față, de 47 de ani, au decedat pe loc. Alte patru persoane au fost rănite, două foarte grav (amănunte aici și aici).
(G. S.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți






Un comentariu
Șoferul a murit în fața mea,la 30 de cm.Eu am rămas încarcerat ,strivit între scaune,nu puteam respira,am intrat în panică,de atunci am coșmaruri și am devenit claustrofob.Nu am primit nici măcar scuze de la vinovați.