Se finalizează turnarea stratului de uzură pe str. Dimitrie Leonida. Constructorul a început să toarne stratul final de asfalt, cel de uzură, din zorii zilei de 21 iunie, de la ora 07:00. Pe tronsonul de la Brădet până la gară, s-a asfaltat prima dată sensul de mers către gară, traficul desfășurându-se doar pe sensul celălalt, cu dificultate, pentru fluidizare fiind prezent un echipaj de polițiști.

Vestea bună este că lucrarea ar putea fi finalizată chiar pe 21 iunie. “Vrem să terminăm azi turnarea stratului de uzură, dar nu ține doar de noi. Este vorba și de trafic, dar mai ales de condițiile meteo. Se va lucra până târziu, iar în cel mai rău caz, dacă nu terminăm, vom finaliza cu siguranță pe parcursul zilei de joi, 22 iunie“, a declarat George Vîrnă, șeful de șantier.
Gabi SOFRONIA,
Imagine Bogdan CĂLIAN