
Anul acesta, însă, la subiectul I.A – cerința 1, profesorii care au făcut subiectele, din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație aparținând Ministerului Educației, au ținut să transmită o notă profesorilor corectori. În adresă li se solicită acestora să puncteze „toate variantele carre indică sensul din text al secvenței date. Punctajele pentru formularea răspunsului în enunț și pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație se acordă și în cazul în care elevul nu a indicat sensul corect al secvenței”, potrivit edupedu.ro. Secvența la care face referire CNPEE este „de bună seamă”, la care în baremul de corectare publicat în ziua probei, 25 iunie, ora 15, era menționat un singur exemplu – „desigur” urmat de „etc”. În aceeași seară a fost lansată o petiție online prin care se cerea să fie luate în considerare și punctate toate formele corecte pentru secvența „de bună seamă” și care strânsese rapid câteva zeci de mii de semnături. Nota a fost tansmisă de la București în 27 iunie, la două zile după ce corectarea la română deja începuse în centrele de evaluare.
Respectiva cerință din textul la prima vedere era:
„În iarna lui 1888, însă, Creangă se porni iar la București împreună cu tipograful I. S. Ionescu, asociatul său. De bună seamă, plecase să se întâlnească cu Constantin și să mai vadă un doctor pentru boala sa”.
- Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.
- Indică sensul din text al secvenței de bună seamă”.
Baremul de punctare menționa:
„indicarea sensului din text al secvenței date (de exemplu: desigur etc.) – 4 puncte;
formularea răspunsului în enunț – 1 punct;
corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct”.

Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 7 iulie, la avizierele centrelor de examen și pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro.
Cristina Iordache





