Actualizare 19 iulie: La Spitalul Municipal de Urgență Roman se recurge inclusiv la limitarea internărilor, acolo unde este posibil. „Măsurile întreprinse la nivelul SMU Roman în vederea scăderii impactului temperaturilor crescute sau a caniculei asupra confortului pacienților țin de asigurarea temperaturilor de confort în saloane cu aparate de aer condiționat, mai ales în zonele cu risc mare de expunere la soare, de scăderea numărului de pacienți în saloane sau secții în care numărul de internări permite, precum și de asigurarea apei curente în mod continuu”, a declarat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al spitalului romașcan.
Știre inițială: Ca orice entitate de stat sau privată, care pe timp de caniculă are obligația să ia măsuri pentru bunăstarea angajaților, spitalele publice mai au și obligația de a se îngriji de pacienți, să nu fie afectați de temperaturile extreme.
Am întrebat la cele cinci spitale de stat din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Bicaz și Bisericani dacă și ce se face pentru protejarea pacienților de caniculă. Prima care ne-a răspuns este Marian Anton, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani: „Avem aparate de aer condiționat în aproape toate saloanele cu pacienți non-tuberculoși, iar în plus, pe fiecare etaj există aparate de filtrat apa. Pentru pacienții cu tuberculoză nu se pune problema, întrucât ei nu au voie să stea în curenți de aer”.
La Spitalul Orășenesc Târgu Neamț situația este sub control: „Ca în fiecare an, și acum, când suntem sub atenționare de caniculă, noi suntem pregătiți. În fiecare secție unde medicii șefi au solicitat, există aparate de aer condiționat în fiecare salon și rezervă. Geamurile expuse la sud sunt prevăzute cu rolete. Noi ne preocupăm să asigurăm ventilație mai ales pentru pacienții imobilizați la pat, pentru copii, în Chirurgie, care sunt predispuși să fie afectați de caniculă. Mai mult, în ambulatoriul integrat de specialitate am instalat, odată cu renovarea de anul trecut, aparate de aer condiționat în fiecare cabinet”, declară dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului.
În așteptarea răspunsurilor de la celelalte spitale, menționăm că Ordinul Ministerului Sănătății 1168/2008 actualizat se prevede că spitalele publice „trebuie să creeze spații climatizate, în special în secțiile chirurgicale, pentru copii, de nou-născuți, cu persoane vârstnice”.
C.I.