Al treilea 10 la bacalaureat a venit pentru George Atănăsoaie, după ce a contestat punctajul la matematică unde a obținut 9,85. S-a verificat cu baremul și a „îndrăznit”, fiindcă nu-i place să riște.
„Eu sunt o persoană destul de monotonă, îmi plac lucrurile sigure. Acum, fiindcă nu mă ajută foarte mult diploma de bacalaureat, am contestat mai mult de curiozitate și am primit 10. La română subiectele au fost un pic mai greuțe decât m-am așteptat. La textul argumentativ a fost un subiect destul de complicat, în sensul că nu pot găsi niște argumente foarte convingătoare doar din operele studiate și a trebuit să folosesc niște creații literare din cultura mea generală. Mi-am dorit să iau nota 10 pentru că mi-am spus că, dacă mă duc pe medicină, asta este ultima oară când mă întâlnesc cu româna, care mi-a plăcut foarte mult. Celelalte probe la matematică și la biologie au fost acceptabile. Mă bucur foarte mult că am avut parte de nota pe care am am obținut-o”.
George dă admitere la Medicină Cluj nu doar pentru tradiția din familie – părinții sunt ingineri, dar are o verișoară asistentă medicală și o mătușă doctor, ci pentru că vrea ca într-o zi să facă o schimbare majoră în domeniu.
„Este o meserie foarte grea, într-adevăr. Eu recunosc că, dintre toate materiile de la școală, biologia mereu a venit mult mai natural și am învățat mereu cu drag, mult mai ușor. Pot să spun că, învățând biologia, ajungi să respecți corpul uman mult mai mult și eu cel puțin am ajuns la concluzia că omul este cea mai mare creație din univers și chiar vreau să-mi dedic viața studierii corpului. Doamne-ajută să ajung într-un punct în care să fiu atât de priceput în această ocupație, încât să nu am cazuri în care să nu știu să tratez un om. Chiar sper să fac o schimbare în acest domeniu! Momentan, cardiologia mi se pare cea mai interesantă ramură a medicinii, foarte grea. Eu mă orientez mereu spre ce este mai dificil ca să-mi lărgesc orizonturile și să mă autodepășesc. Îmi doresc să am șansa să fac 1-2 ani de practică în străinătate, dar vreau să mă întorc în România și chiar în Piatra Neamț, deoarece consider că suntem o comunitate destul de unită și vreau să dau înapoi toate lucrurile bune pe care le-am primit de la profesorii mei, de la părinții meci. Vreau să fiu implicat în această comunitate. Îmi dau seama că a fi medic nu este ușor, faci multe sacrificii, sunt multe ore nedormite, sunt remușcări, momente în care te gândești că poate ar fi trebuit să te duci pe altă cale. Dar, în final, când vezi efectul pe care-l ai asupra altor persoane, mi se pare mult mai măreț și mai important decât propria persoană”.
George este atât de hotărât să fie un medic bun, încât spune că este pregătit să facă orice pentru a acoperi lipsurile din sistem, prin sponsorizări și chiar prin a influența mentalitatea viitorilor colegi. Reușita la bacalaureat a venit nu doar dintr-o ambiție, ci ca urmare a unei pregătiri temeinice în cei 12 ani de școală. George a învățat în clasele I-VIII la Școala Gimnazială nr. 2. În gimnaziu și în timpul liceului, după pandemie, a participat la concursuri și olimpiade, în special la biologie și a obținut mențiuni. În liceu a reușit în fiecare an să câștige premiul II sau III și a participat la activități de voluntariat în școală.
„Consider că am fost un elev valoros, alături de ceilalți colegi ai mei, în condițiile în care este măcar un olimpic în fiecare clasă și, fiind înconjurat de atâția copii buni, mi-ar fi fost rușine să nu mă implic și eu”.
Pe lângă pregătirea suplimentară pe care o face la biologie și chimie pentru admitere la facultate, George spune că a luat meditații doar la matematică în clasa a XII-a.
„La celelalte materii mi-au fost suficiente orele de curs, am avut profesori foarte buni, degajați în relația cu noi și foarte serioși în ceea ce fac. Am mai avut părinții, colegii, prietenii alături de mine și le mulțumesc tuturor pentru acești ani frumoși!”.
Cristina IORDACHE