În perioada 24-30 iulie, Casa de Cultură Bicaz găzduieşte prima ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie pentru copii şi adolescenţi “Dăm folk”, organizat de Asociaţia Culturală “Eu cred”. Festivalul este organizat şi ca tabără de interpretare şi creaţie muzică folk.

Sâmbătă, 29 iulie, vor fi mai multe activităţi, începând cu ora 11,00 va fi ceremonia oficială dedicată Zilei Imnului de Stat al României, cu o defilare spectaculoasă care, pe lângă partea militară va avea şi o defilare a concurenţii taberei, a Strajei Ceahlăului, a pompierilor voluntari de la SVSU Bicazu Ardelean şi caii şi jokeii de la Asociaţia Ecvestră Costache Lupu din Piatra-Neamţ.De la ora 15,00 începe “Maratonul poetic” organizat de Asociaţia Culturală “Eu cred” şi Cenaclul “Bunavestire” din Miercurea Ciuc, cu momente lirice şi muzicale în sala Căminului Cultural din Bucazu Ardelean. Seara va avea loc spectacolul de gală susţinut de Ionuţ Coşerariu, Virgil Gospodaru, Trupa TVA. După festivitatea de premiere festivalul se va încheia cu un foc de artificii menit să facă momentul unul de neuitat mai ales pentru participanţii taberei.
Angela Croitoru




