Primarul comunei Icușești, Marius Vasile Minică, împreună cu membrii Consiliului local, oferă un cadou inedit celor 36 de elevi merituoși și premianți de la școlile Bălușești și Icușești. Este vorba despre o excursie inedită care va dura 3 zile. În prima zi, 18 iunie, vor fi cazați la o pensiune din apropierea municipiului Mediaș.
A doua zi, cei mai buni elevi din comună în anul școlar recent încheiat vor ajunge pe aeroportul din Cluj, unde vor fi îmbarcați pentru o cursă de București, care va dura aproximativ o oră. După această inedită experiență pentru majoritatea dintre ei, de la București vor ajunge la Brașov, unde vor mai zăbovi o zi.
Apoi, va urma cursa spre casă, totul terminându-se cu regretul că minunea a durat doar… trei zile. Cei 36 de elevi vor fi însoțiți, în intervalul 18-20 iulie, de primarul Marius Vasile MInică, prof. Elena Măncuța, directorul școlii de la Bălușești, dar și de alte două cadre didactice. Gestul primarului și al Consiliului Local este de lăudat, în condițiile în care alte primării uită, de foarte multe ori, de premierea performanței școlare sau se rezumă la un plic cu bani. Pentru organizatori și susținători, o notă de 10+, din toată inima, din parte copiilor, dar și a părinților.
(Rep.)
Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani- Bazinul de înot Bacău introduce un tarif special de 10 lei pentru pensionari
- Conducere nouă la IȘJ Bacău: Ana-Maria Egarmin revine ca inspector general. Municipiul impune adjunctele!
- Omagiu adus „Zeiței de la Montreal” chiar de ziua ei, la Gala „Bacău- personalități ale locului”
- Percheziții în Bacău și în țară: Operațiunea „JUPITER 6” a început cu 202 percheziții și prejudicii de milioane de euro
Ziua Vânătorilor de Munte, ceremonie militară la mausoleul de pe culmea Pleșu din Târgu Neamț- FOTO. 135.000 de cartușe de vânătoare, oprite la Albița. Transportul către Republica Moldova nu avea avizele necesare
- Botoșani. Operațiunea Jupiter: percheziții într-un dosar penal de furt calificat, delapidare și abuz în serviciu
- JUPITER 6 în Neamț: părinți acuzați de abuzarea copiilor, percheziții pe arme și muniții
- Neamț. Știre actualizată. „Descoperire macabră la Alexandru cel Bun”




