Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată, iar județul Neamț este vizat de două atenționări, cod galben și portocaliu. Prima intră în vigoare pe 5 iulie, la ora 12:00 și expiră pe 6 iulie, la ora 02:00. “În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 25…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp“, conform Administrației Naționale de Meteorologie. Specialiștii spun că și în următoarele zile, în majoritatea zonelor țării vor fi precipitații.

Codul portocaliu de vreme rea este valabil pe 5 iulie, de la ora 14:00 la 23:00 și vizeazăjumătatea vestică a județului Neamț. În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.
(G.S.)
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu




