După ce a obținut dreptul de a promova al doilea eșalon al fotbalului românesc, CSM Ceahlăul Piatra Neamț a trebuit să treacă prin furcile caudine ale procesului de obținere al licenței. Aparent, este o formalitate pentru cei care nu cunosc din interior fenomenul. În realitate, sunt o mulțime de condiții de îndeplinit.
În primul rând, există criteriile sportive, care sunt o mulțime: bugetul pentru centrul de copii și juniori, programul de pregătire al acestora, dovada situației medicale a jucătorilor, juniori și seniori, legitimarea seniorilor, încheierea de contrate de profesioniști cu jucătorii etc.
În al doilea rând vorbim despre criterii de infrastructură, stadion pentru jocuri oficiale, de antrenament, inclusiv pentru juniori. Aici poate a fost cel mai simplu pentru club să facă față tuturor criteriilor, având în vedere calitatea bazei sportive din Piatra Neamț.
Al treilea criteriu, cel al criteriilor de personal, inclusiv cel administrativ. Și din acest punct de vedere clubul este acoperit, mai ales după ce și-a adus un staff profesionist, obișnuit cu acest gen de activitate. Tot aici vorbim despre medic, asistență sanitară, fizioterapeut, dar și despre ofițerul de presă, antrenor secund, pentru juniori, tot ce este legat de organigramă.
Partea cea mai importantă și care creează multe probleme cluburilor românești, inclusiv din prima ligă, o reprezintă criteriile financiare. În primul rând trebuie depusă o garanție financiară, apoi clubul trebuie să facă dovada bonității financiare, a faptului că nu are datorii la stat, către angajații relevanți, către alte cluburi, către FRF, totul vizibil în situații financiare la zi.
Una dintre echipele favorite pentru a ocupa un loc e Playoff în Liga a 2-a, FC Brașov, nu a primit licența în baza „criteriilor financiare”, informează gsp.ro. Clubul a anunțat că va contesta această decizie.
Practic, din acest moment echipa CSM Ceahlăul Piatra Neamț are calea deschisă spre a putea participa în noul campionat. Reamintim că în aceste zile echipa se află în cantonament, unde dispută mai multe meciuri de pregătire, primul dintre ele fiind cu CFR Cluj, fosta campioană a României. Ultima partidă amicală disputată de CSM Ceahlăul Piatra Neamț a fost împotriva formației A.S.F. Zărnești, meci câștigat cu scorul de 4-1, goluri semnate de Neicuțescu, Savu, Tudor și Copoț-Barb.
(V.B.)