Tradiții de zilele Sfântului Ilie, patronul tunetelor și al fulgerelor

Sf. Ilie este considerat patronul tunetelor și al fulgerelor în tradiția populară. De ziua Sf. Ilie, credincioșii duc la biserică flori, și busuioc pentru a fi sfințite. Busuiocul era apoi pus printre haine și-n lada cu zestre, ca să le ferească de molii. În ziua de Sf. Ilie nimănui nu-i îngăduit să lucreze pentru ca să nu bată grindina și să nu trăsnească. Ziua din săptămână care este vegheată de Sfântul Ioan Botezătorul și de Sfântul Prooroc Ilie este marţea. Se spune că este „ziua în care s-a pornit lumea”, „zi de primejdie” în care se lucrează orice este deja început, dar nu se porneşte nimic nou.

Din cartea Viețile sfinților aflăm că Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos pe vremea regelui Ahab. Sfântul Proroc Ilie este sărbătorit în fiecare an, pe 20 iulie. Sfântul Ilie a fost fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve din Israel. Datorită locului nașterii, el a rămas cunoscut ca Sf. Ilie Tesviteanul. Potrivit tradiției, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcați în vesminte albe care îl înveleau pe Ilie în haine de foc şi îl hrăneau cu o flacără. Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflăm că prorocul Ilie după ce l-a pregătit pe Sf. Elisei, a fost luat de un car de foc şi înălțat la cer, fără a trece prin moarte.

Tradiții și obiceiuri de Sf. Ilie

Pe 20 iulie, la praznicul Sf Ilie, tradiția ne amintește că sufletele morților vin pe la casele lor. Femeile chemau copii străini de prin sat și, adunându-i sub un măr îl scuturau pentru întâia dată, ca să culeagă copiii mere, iar morții să se veselească. Femeile în vârstă nu mâncau mere până în această zi, iar după ce împărțeau pentru sufletul răposaților, mâncau și ele. În ziua de Sf. Ilie se recomandă să duci întâi mere la biserică sau întâi să le dai de pomană și apoi să le mănânci. Se spunea că le vei vedea pe lumea cealaltă ca mere de aur. În credințele românești, Sfântul Ilie stăpânește și norii și ploile. Dumnezeu i-a lăsat Sfântului Ilie un car de foc, un bici din care ies trăsnete și posibilitatea de a călători pe nori. Din bătrâni se credea că tunetul este zgomotul roților carului, iar fulgerele sunt scânteile pe care le produc potcoavele cailor. Când era furtună, cu trăsnete și tunete, oamenii își închideau bine casele, pentru a nu se strecura vreun diavol înăuntru, atrăgând astfel în casă mânia și fulgerele sfântului.

Moșii de Sânt-Ilie

Praznicul Sfântului Ilie este cunoscut și ca Moșii lui Sântilie. În această zi se dă de pomană pentru sufletul morților. Se oferă de pomană porumb fiert. Prin unele sate se dau de pomană mere, pere, alte fructe coapte, care sunt trimise pe la case în străchini. Până la această dată nu se obișnuia să se mănânce mere, 20 iulie fiind ziua în care se făcea dezlegare. Merele care se coc în mijlocul verii poartă denumirea de mere sântilești. Se obișnuia să se dea de pomană și ulcele cu apă, împodobite cu busuioc și alte flori, legate la gura vasului cu fir de lână roșie. Tot în această zi se împart ceremonial faguri de miere, într-o sărbătoare de mare importanţă pentru calendarul apicol: „retezatul stupilor” sau „tunsul stupilor”. Este vorba despre recoltarea mierii, eveniment ce prilejuia o pomană aparte, încheiată cu o petrecere la casa prisăcarului. Mierea, considerată din vechime un aliment sacru, hrană a zeilor şi ofrandă adusă moşilor, are proprietăţi magice, de vindecare şi protecţie. Aşa se explică faptul că prisăcarul trebuie să se roage şi să postească în ajunul acestei zile, să-şi pregătească vasele respectând un întreg ritual, să dea de pomană miere şi faguri într-un cadru festiv, de mare sărbătoare. Mormintele erau împodobite cu flori și se aprindeau de jur-împrejurul lor lumânări. O altă credință era că, dacă nu plouă până la Sfântul Ilie, nu se va face porumbul.

Retezatul știubeielor sau recoltarea mierii de albine

Rătezatul sau rătezarea știubeilor sau stupilor, adică recoltarea mierii de albine, se îndătinează a se face în ziua de Sf. Ilie. Prin unele sate, dar mai rar, culesul mierii se făcea în ajunul sărbătorii. Tot atunci se duceau și fagurii la biserică pentru a fi sfințiți. Cei ce aveau stupi chemau vecinii și neamurile la ei de SântIlie și îi cinsteau cu rachiu și miere. Când Sf. Ilie cade luni, miercuri sau vineri, rătezatul se poate face înainte sau după această sărbătoare, căci, altfel, făcându-se în zi de sec, stupilor nu le va merge bine, ci vor seca. De asemenea, retezatul stupilor nu se făcea nici duminica, aceasta fiind ziua Domnului. Se credea că Sântilie este un apărător, deoarece el străbate cerul, în carul său de foc, înfrânând fulgerele și tunetele distrugătoare de roade. Se crede că, dacă tună în această zi, alunele vor seca. Fagurii de miere se recoltează din stupi în această zi, fiindcă altfel Sfântul Ilie dă ploi, care pot lua stupii și chiar pot ucide albinele.

Sărbătorile focului din luna iulie

Sărbătorile focului, îndeosebi cea a Sfântului Ilie, începeau prin organizarea nedeilor şi a horelor în comunităţile tradiţionale pastorale. Era un prilej de întâlnire a tinerilor pentru ca aceștia să se cunoască. „Hora Sântiliei” este o tradiţie prenupţială potrivit căreia tinerii păstori, când coborau în sat spre a cinsti sărbătoarea, le dăruiau fetelor iubite un caş rotund ca soarele şi o furcă de tors cioplită de ei la stână, după care le luau la joc, introducându-le în horă. Fata care nu era băgată în horă nu putea fi peţită în acel an, fiind nevoită să aştepte luna lui „Cuptor” din anul următor. Mai mult temut decât iubit, Sântilie era ținut nu numai de ziua lui, ci și în sărbătorile care îl precedă: Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de vară, Mărina sau care îi urmează: Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sfânta Ana, Pintilie Călătorul. Pe 22 iulie, Magdalina era sărbătoarea din Calendarul popular ce are corespondent în calendarul creștin-ortodox praznicul Sf. Maria Magdalena. Se spunea că Magdalina îi apără pe copii de boli. În această zi se lucra la câmp, dar femeile nu lucrau în casă, de frică să nu le strice moliile lucrurile. Se spunea că Magdalina e rea de lovituri și că lupii le atacă animale dacă nu îi respectă ziua. Ca și celelalte zile speciale, Magdalina e rea de foc. Foca sau Opârlia e una și aceeași sărbătoare. În zona de câmpie era cunoscută drept Foca, iar la munte Opârlia, un supranume al Sfintei Maria Magdalena.

Tradiții de Foca

Pe 23 iulie, țăranii de altădată respectau ziua lui Foca, cel al cărui nume se aseamănă cu focul. În Calendarul creștin-ortodox este sărbătoarea aducerea moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca. În această zi se lucra până la amiază. Se spunea că ziua era ținută ca să nu te arzi. Cei care nu o țineau puteau să fie arși de foc și să aibă necazuri cu incendiile. Se spunea că, dacă nu i se prăznuiește ziua, Foca nu mai protejează recoltele de opăreală. Prin mai multe sate, Foca și Pantelimon erau sărbătoriți mai ales de femei. Gospodinele spuneau că „nicidecum nu-i iertat a face pâine în cuptor, căci sau arde casa, sau curge sânge din pâine”. În ziua lui Foca nu se dădea foc afară din casă, existând obiceiul de a oferi jar vecinilor pentru a aprinde focul.