Cea de-a cincea seară a Vacanțelor Muzicale la Piatra Neamț a fost din nou una de excepție și a adus bucurie în inimile iubitorilor de muzică de calitate. Prima parte a manifestărilor zile a început de la ora 18:00, în deschidere fiind recitalul cameral intitulat ”Fantezie estivală”. Publicul prezent în sala ”Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț s-a bucurat de prestația pianistei Raluca Ouatu și a flautistului Teodor Țîrlea.

Cunoscătorii genului și iubitorii muzicii culte au apreciat interpretarea impecabila, muzicienii fiind ovaționați la scenă deschisă, regalul muzical încheindu-se, așa cum era de așteptat, cu un bis. Conferențiar universitar doctor al Universității Naționale de Muzică din București, pianista Raluca Ouatu s-a născut la Piatra Neamț și a început studiul pianului cu Mihaela Spiridon și Dan Răducanu la Liceul de Arte ”Victor Brauner”. În deschiderea recitalului a mulțumit publicului prezent dar și profesorilor ei care erau erau în sala. Teodor Țîrlea deține poziția e prim-flautist al Orchestrei Simfonice din Norrkoping, Suedia. Cu bucurie a rememorat cum, în urmă cu 20 de ani, pe când era proaspăt absolvent de liceu, a participat la o altă ediție a Vacanțelor. Atunci ca spectator, iar acum ca profesionist pe scena festivalului.
”Este o seară impresionantă cu Raluca Ouatu, pietreanca noastră care s-a întors acasă. După cum a spus și ea, cel mai greu este să cânți acasă, în fața familiei și mai ales în fața profesorilor care te-au îndrumat de la primele acorduri de pian. A fost un succes. Marea mea mâhnire este că la spectacolele camerale sunt din ce în ce mai puțini spectatori. Nu este un reproș, este doar o tristețe. Noi încercăm de fiecare dată să aducem în fața publicului cei mai buni artiști și cred că am reușit. Trebuie să ne facem un pic de timp și pentru suflet. Urmează jazz. Cu Ovi, Cazanoi Brothers și Sorin Zlat, un spectacol cu influențe folclorice ce va fi foarte interesant și vreau ca publicul să plece cu zâmbetul pe buze și cu inima tresărind de bucurie. Vă așteptăm și la următoarele noastre activități ce sunt pe finalul pregătirilor, așa că în august stați aproape”, a spus Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”.
Concertul Popfolklorica, cu Ovi, Cazanoi Brothers, Sorin Zlat și Eugenia Nicolae a transformat seara în una de excepție. Muzica pop cu elemente de jazz, blues, vintage, soul, folk fost pe gustul iubitorilor de muzică din Piatra Neamț .. Popfolklorica este conceptul sub umbrela căruial Ovi a reușit să aducă împreună artiști cu stiluri de muzică ce variază de la jazz la soul, cu elemente de etno și folclor.


Gabi SOFRONIA, Bogdan CĂLIAN
Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00- Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită
- Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi
- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
Unire voluntară sau dispariție lentă? Ce se întâmplă cu cele 27 de comune pitice din Nord-Est- Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic
- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului








