Lucrările solicitate de CSM Ceahlăul Piatra-Neamţ la stadionul municipal sunt în plină derulare.
Potrivit Primăriei Piatra-Neamț, “Se vor face reparații la grupurile sanitare, instalațiile video și de sonorizare, verificări la porțile de acces și instalația de turnicheți. Va fi înlocuită tabela de marcaj și se vor face reparații și la tribuna oficială (VIP și sectorul pentru presă). Nu în ultimul rând, vor fi întreprinse demersurile legale pentru autorizarea tribunei a II-a acoperite”.
Zilele acestea se lucrează la turnarea covorului de asfalt de pe pista de atletism pe care urmează să fie montat covorul sintetic. Tabela de marcaj nouă a fost deja comandată și urmează să fie livrată cel mai probabil săptămâna viitoare. Numai lucrările pentru pistă costă aproximativ două milioane de lei, bani asigurați din bugetul local.
Angela Croitoru