Lucrările pentru asfaltarea străzii Calistrat Hogaş din Piatra-Neamţ, începute încă de acum o lună, se dovedesc a fi mai complexe şi mai delicate decât se credea iniţial. Pe lângă faptul că se desfăşoară într-o zonă apropiată de centrul oraşului, intens circulată, presupun şi câteva lucrări complementare cerute chiar de către primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea: curăţarea pluvialei, a căminelor (gurilor de scurgere) şi înlocuirea celor care prezintă un grad de uzură ridicat.
„Turnăm astăzi (17 august – n.r.) primul strat de asfalt, stratul de egalizare, urmând ca mâine să turnăm stratul de legătură cu asfaltul de uzură, pe care îl vom turna mai târziu, pentru că vom turna pe toată strada odată, pe cei 460 de m cap-coadă, într-o singură zi. Avem guri de scurgere pluviale care sunt înfundate şi le decolmatăm şi înlocuim dintre ele, la rugămintea domnului primar, pentru că unele nu funcţionează. Au fost colmatate, am găsit şi ţevile de legătură cu colectorul crăpate şi le înlocuim. Am verificat toate căminele şi intervenim acolo unde este cazul”, a precizat Ionuţ Crăciun, şeful punctului de lucru al firmei Termoplast.
Se lucrează pe două tronsoane: un prim tronson de la intersecţia cu Republicii, de lângă Muzeul Calistrat Hogaş, până la intersecţia cu strada Poştei şi de acolo, pe un sens de mers pe următorul tronson către capătul străzii, până la intersecţia cu strada Mihail Sadoveanu. Pe primul tronson au fost realizate trotuarele şi bordurile noi şi acum se toarnă deja stratul de egalizare. Pe al doilea tronson au fost montate bordurile pe partea stângă, urmează turnarea celor două straturi de asfalt, montarea trotuarelor şi ridicarea capacelor de canal, iar, de pe 25 august, se va deschide acest sens de mers şi se va închide celălalt, pentru realizarea aceloraşi lucrări pe partea dreaptă.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 15 iunie anul acesta, iar termenul de finalizare este 15 iunie 2025. Dar constructorul este convins că în luna septembrie a acestui an se va putea circula pe strada Calistrat Hogaş.
Lucrările sunt realizate de asocierea Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi Roznov, Termoplast şi liderul asocierii este Străzi Concept Săvineşti.
Angela Croitoru
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro














Un comentariu
Nu știu cum vi se pare, dar sa nu ai unde parca masina de la intrare dinspre Bicaz pana în centru, să-ți rezolvi pentru câteva minute o problema la bancă sau sa cumperi ceva, e frustrant. Au renunțat la parcări , până și taxiurile stau acum pe drum (banda de circulație), în așteptarea clienților.