A doua sesiune a bacalaureatului debutează cu etapa de echivalare a competențelor, în perioada 7-11 august. Probele scruse se vor desfășura între 16 și 21 august.
În județul Neamț sunt peste 600 de candidați înscriși la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, ale căror lucrări la probele scrise vor fi evaluate digital, premieră la nivel național, după cum precizează Claudia Manuela Barna, inspector școlar adjunct și președintele Comisiei de organizare a bacalaureatului de toamnă.
Cei care nu pot face echivalarea competențelor, fiindcă nu au studiat în liceu o materie, cum este cazul disciplinei tehnologia informației sau nu pot face acest lucru la școala de proveniență trebuie să susțină aceste probe în perioada 8-10 august. Inspectoratul Școlar Neamț precizează că probele se susțin la centrul organizat la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamț, la comunicare în limba română – mâine, la comunicare într-o limbă română – miercuri, 9 august – și la competențe digitale sau la o materie echivalentă – joi, 10 august.
Probele scrise încep pe 16 august, cu Limba și literatura română, continuă pe 17 august cu proba obligatorie a profilului și pe 18 august cu proba la alegere. Sunt 3 centre de examen organizate în Neamț: la Colegiul Tehnci Forestier Piatra Neamț, la Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman și la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț. Centru zonal de evaluare a fost stabilit Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț.
Iată care este arondarea pe cele 3 centre de examen, conform IȘJ Neamț:
Primele rezultate vor fi publicate, la centrele de examen și pe site-ul dedicat, în ziua de 25 august până la ora 12, cu depunerea contestațiilor în aceeași zi până la ora 18, iar notele finale vor fi afișate pe 29 august.
C.I.
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





