Fost şef al Parlamentului landului Bavaria, Barbara Stamm, cea care a schimbat , după 1990, percepţia nemţenilor asupra a ceea ce înseamnă protecţia socială şi care a investit în bunăstarea rezidenţilor de la Păstrăveni, a încetat din viaţă pe 5 octombrie anul trecut. Ca un omagiu post-mortem adus marii doamne şi implicării sale în vaste proiecte sociale în România, mai ales în Neamţ, conducerea DGASPC Neamţ a decis ca numele ei să fie dat Complexului Rezidenţial de Servicii Sociale Păstrăveni.
Pentru oficializarea acestei decizii, în şedinţa de miercuri, 2 august, a Consiliului Judeţean Neamţ, urmează să fie aprobat proiectul de hotărâre pentru schimbarea titulaturii în Complexul Rezidenţial de Servicii Sociale „Barbara Stamm” Păstrăveni.
„Argumentele în favoarea atribuirii numelui doamnei Barbara Stamm acestei unităţi de asistenţă socială rezidă în implicarea sa activă şi continuă, începând cu luna aprilie 1990, în transformarea fostului Cămin spital de copii deficient nerecuperabili Păstrăveni, în instituţie etalon în ceea ce priveşte serviciile oferite persoanelor cu handicap sever irecuperabil, care este în prezent.
Datorită eforturilor ei, prin investiţii financiare de zeci de milioane de euro, Barbara Stamm a fost decorată de către preşedintele Klaus Iohannis în anul 2018, cu Ordinul Steaua României în grad de comandor, în semn de înaltă recunoaştere a şi apreciere pentru prietenia constantă arătată României şi pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor româno-germane pe multiple planuri”, se arată în Referatul de aprobare pentru schimbarea denumirii complexului de la Păstrăveni.
Angela Croitoru
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






