Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a închis, din nou, astăzi, 25 august, bazinul mic din ştrandul din Piatra-Neamţ, în urma rezultatelor necorespunzătoare ale calităţii apei. Deocamdată, Primăria Piatra-Neamţ comunică doar închiderea temporară a bazinul, urmând ca DSP să decidă când se va redeschide, după ce vor fi luate măsurile necesare.
„Accesul publicului la bazinul mic (pentru copii) din incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț nu este permis în acest week-end, în urma rezultatelor neconforme ale calității apei. Astfel, începând de vineri, 25 august, bazinul pentru copii este închis pentru a se putea efectua operațiunile de schimbare și tratare a apei.
Decizia a fost luată după ce Direcția de Sănătate Publică Neamț a constatat că apa este necorespunzătoare din punct de vedere bacteriologic și, drept urmare, nu poate fi permisă îmbăierea. În aceste zile se va efectua tratarea chimică a apei, se vor curăța filtrele și se va face dezinfecția, urmând ca medicii specialiști să repete analizele la începutul săptămânii viitoare.
În cele trei zile de weekend (25 – 27 august), bazinul mare și cele două bazine din zona VIP vor fi deschise clienților. Și apa din aceste bazine a fost supusă analizelor, iar rezultatele au indicat că se încadrează în parametrii corespunzători pentru îmbăiere”, precizează Serviciul Comunicare al Primăriei.
Activitatea bazinelor din ștrand a mai fost suspendată temporar, în prima parte a lunii august, tot pentru „operațiuni de schimbare și tratare a apei” (amănunte aici).
A.C.
Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00
- Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente
- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune





