Sfânta Teodora de la Sihla

Sf. Teodora de la Sihla poate fi considerată un adevărat ghid spiritual pentru cei care doresc să trăiască cu Dumnezeu. Ea s-a născut în satul Vânători Neamț, în jurul anului 1650. A fost căsătorită pentru scurtă vreme, apoi amândoi soții au intrat în călugărie. Elefterie, soțul, a ales schitul Poiana Mărului, iar Teodora schitul Vărzărești-Râmnicu Sărat.

Sfânta Teodora, ascultând glasul lăuntric divin, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului. Aici, a ales să se îndumnezeiască în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. A sihăstrit singură, neștiută de oameni, aproximativ 30 de ani. Locuința sa era într-o peșteră din munții Sihlei. A fost descoperită printr-un miracol, de doi părinți de la mănăstirea Sihăstria. Aceștia au urmărit un stol de păsări, care luau pâine din mănăstire și se duceau spre schitul Sihla. Urmărind stolul, au găsit-o pe sfântă în rugăciune: era ridicată la aproape 2 metri de pământ, în aer. În jurul sfintei, radia o lumină dumnezeiască.

Sfânta Teodora s-a rugat neîncetat pentru oamenii care cred și Îl iubesc Mântuitorul Iisus Hristos, pe Tatăl Ceresc, pe Sfânta Fecioară Maria, pe Sfântul Duh. Sfânta Fecioară Maria încă nu ne-a iertat pentru trădarea familiei Sturza, care a înstrăinat moaștele Sfintei Teodora de la Sihla pentru straie arhierești. Lucru care nu s-ar fi petrecut dacă ierarhii Sihlei nu ar fi permis ca Sturza să ducă Sfintele Moaște pe domeniul lor din Miclăușeni-Iași!

Grota Sfintei Teodora – minunea rugăciunii

Sfânta Teodora de la Sihla — **Peştera Cuvioasei Teodora**

Pomenită în fiecare an, pe 7 august, Prea Cuvioasa Teodora de la Sihla a sihăstrit mai întâi în coliba părăsită în care a dus-o duhovnicul ei, pentru ca, apoi, să se mute în peștera în care a și fost îngropată. Teodora s-a născut în Vânători Neamț, iar tatăl ei – care păzea Cetatea Neamțului și făcea arme pentru ostași – a căsătorit-o împotriva voinței ei. Căsnicia s-a sfârșit repede, prin acordul ambilor soți, care au decis să-și închine viața lui Dumnezeu. Teodora s-a dus la Schitul Vărzărești-Vrancea, unde a rămas câțiva ani, până au năvălit turcii și au dat foc schitului. Cuvioasa s-a retras în munți împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, lângă care a stat până a trecut la Domnul. Abia după aceea s-a retras în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla.

A urmat întocmai vorbele duhovnicului ei Pavel, care a sfătuit-o să rămână uitată de lume numai dacă poate îndura foamea, frigul și viața aspră, în rugăciune zi și noapte. După ce Cuviosul Pavel a răposat, Teodora a rămas cu totul singură, pentru că nimeni altcineva nu mai știa locul în care se nevoia. Cuvintele sfinților părinți spun că, atunci când au năvălit turcii, au ajuns până la Sihla și au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora în peștera ei. Atât s-a rugat la Dumnezeu să n-o atingă păgânii, încât stânca din fundul grotei s-a crăpat ca prin minune, iar ea a avut unde se adăposti.

Ultima parte a vieții Cuvioasei Teodora s-a scurs în singurătate deplină. Doar păsările cerului veneau să-i aducă puține firimituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci, loc care este denumit „Fântâna Sfintei Teodora”. Când a simțit că i se apropie sfărșitul, sfânta s-a rugat aprig la Dumnezeu să-i trimită un preot care s-o împărtășească și așa s-a făcut ca egumenul schitului să vadă păsările cărând pâine în cioc și să trimită doi frați să vadă unde anume se duc. „Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină de foc”, se arată în povestea vieții Sfintei Teodora, scrisă de slujitorii lui Dumnezeu. „Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere, căci era goală și le-a poruncit să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi, părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în racla de preț și le-a depus în biserica schitului spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lor din satul Miclăușeni-Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici spre închinare, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Mănăstirii Pecersca din Kiev să le dăruiasca sfintele moaște, în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești, ceea ce s-a făcut. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecersca, așezate în raclă de mult preț, pe care scrie aceste cuvinte: Sfânta Teodora din Carpați”.

Despre sfinții din Neamț, puteți citi aici.

Despre Valea Sihaștrilor, mai puteți reciti materialul publicat de Mesagerul aici.

Text: arhivă