Grinzile pentru suprastructura podului de peste Cuiejdi din Piaţa Mihail Kogălniceanu din Piatra-Neamţ, de lângă spital, au ajuns sâmbătă, 26 august, de la fabrica din Roman. Acestea au fost transportate cu trailerul dată fiind lungimea lor. Imediat ce au ajuns a început montarea lor.
Sunt 22 de grinzi cu o lungime de 18 metri şi o lăţime de un metru. Acestea sunt montate pe câte o mică treaptă betonată, iar partea aceasta de montaj grinzi ar trebui să se termine miercuri, 30 august, potrivit informaţiilor furnizate de Florin Jbanca, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamţ.

Între timp va fi turnat betonul şi pe aripile laterale ale construcţiei.
„După ce vor fi montate toate cele 22 de grinzi, urmează armarea, turnarea plăcii de suprabetonare, hidroizolația, asfaltul şi realizarea consolelor pentru trotuare. În trei-patru săptămâni, podul va fi circulabil. Cu condiția ca și vremea să fie favorabilă”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Redactor: Angela Croitoru
Imagini: Bogdan Călian
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi





