La o zi după moartea lui Mircea Pintilie, un alt politician important din Neamț a încetat din viață. Vlad Marcoci, fost prefect al județului în anul 2000 (cel mai tânăr care a ocupat funcția până la acel moment, la doar 32 de ani) și președinte al Consiliului Județean Neamț în perioada 2006 – 2008, a decedat astăzi, 10 august.
El a ocupat și fotoliul de deputat în legislatura 2012 – 2016 din partea Partidului Social Democrat.
A absolvit Liceul Petru Rareș din Piatra Neamț în anul 1986 și Institutul de Construcţii Bucureşti – Facultatea Utilaj Tehnologic în 1992, fiind de profesie inginer constructor.
„În urmă cu puțin timp a fost declarat decesul. Era la pensiunea dânsului, la Bicaz. Un echipaj de la Bicaz a intervenit imediat. A fost găsit în stop cardiorespirator. Au fost aplicate manevre de resuscitare care din păcate nu au dat rezultat”, a declarat Dorice Albu, manager Ambulanța Neamț.
Transmitem sincere condoleanțe familiei!

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare






2 comentarii
DUMNEZEU SĂ-L IERTE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!!