Energie: Cu ochii larg deschiși spre „mișcările” ministrului Burduja (II)

Avizarea lui Sebastian Burduja „Tianu” (PNL) ca ministru al Energiei în Cabinetul Ciolacu, pe 14 iunie, a însemnat o bucurie cu valoarea unui cadou de excepție pentru o legendă a învățământului nemțean. Bunica sa, doamna învățătoare Maria Pricop, împlinea 90 de ani în acea zi. A fost omagiată cu dragoste de elevii de acum 50 de ani din clasa a IV-a E, prima sa clasă la Școala Generală nr. 3 din Piatra Neamț, unde a scris istorie. Inspectoratul școlar și direcțiunea școlii aveau alte preocupări.

Abia instalat, Tianu a demarat o serie de acțiuni spectaculoase care atrag atenția. La prima vedere, merg pe ideea salvării Sistemului Energetic Național, dacă s-o mai putea repara ceva. S-a creat aparent o ruptură totală de moștenirea tragică lăsată neamului de Virgil Popescu, după 4 noiembrie 2019, în guvernele succesive Orban, Cîțu și Ciucă, mai întâi ca ministru al Economiei (cu Energia inclusă), apoi distinct la Energie.

Privite mai atent, mișcările arată un joc de tip „win-win”. Dacă îi iese, devine erou. Dacă nu, el s-a străduit și rămâne cu un capital politic cert. Ambele variante consolidează drumul spre Burduja-președinte, proiect care nu mai e demult un secret. Iată de ce mandatul urmașului lui Iohannis este considerat în lumea cunoscătorilor a fi unul de tranziție pe calea urcării la Cotroceni a tânărului pe care multă vreme l-am cultivat cu speranță și încredere.

N-a fost să fie cum am dorit-o după primul episod. N-a funcționat s-o luăm încet înapoi pe urma mișcărilor ministrului Burduja, pornind de la prorpria-i narațiune evocată în episodul precedent în legătură cu întâlnirea sa cu vicepreședintele executiv al companiei Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), companie care are contract să construiască la CNE Cernavodă prima instalație de detritiere din Europa. Evenimente curente, poziții, atitudini și declarații ignorate de publicul larg, dar și de presupusa presă main stream națională, au condus la amânarea continuării și reorientarea atenției.

Așa că, tot pe sărite e mai simplu. Începând cu ce e fierbinte. Vizita la București a echipei OMV, în frunte cu marele boss de la Viena, Adolf Stern, este în continuare tratată în regim de prosteală națională pe față. Nici măcar una din vocile critice ale combatanținlor naționali din Energie nu dezvoltă subiectul în afara tiparului ce pare a fi puternic trasat. S-a reținut în mare că premierul Ciolacu, susținut de partenerul de guvernare Ciucă și asistat de vicepremierul Neacșu și președintele Agenției Naționale pentru resurse minerale, a respins solicitările legate de modificarea legii off-shore și regimul taxei de solidaritate în favoarea austriecilor. Accentele de fermitate nu pot acoperi însă asocierea subiectului cu Afacerea Schengen, în sensul că după ce guvernul de la Viena ne ține în afara spațiului comunitar de liberă circulație, strașnica lor companie pretinde favoruri incompatibile cu suveranitatea națională a României și interesul nostru național. Numai că din modul de prezentare a cazului se deduce ușor că dacă Austria avea o poziție favorabilă nouă, atunci și Puterea de la București ar fi fost dispusă la concesii. Mai mult de-atât, asemenea întâlniri nu se aranjează peste noapte. Ba și agenda discuțiilor se negociază din timp. În spatele ușilor închise și fără legătură cu scurgerile de informații bine controlate.

De la întâlnire, curios, a lipsit ministrul Sebastian Burduja. Există cel puțin un motiv pentru care, dacă discuțiile ar fi fost serioase, iar nu pregătitoare pentru „altceva”, trebuia să fie acolo. OMV Petrom deține o termocentrală la Brazi, unde a investit 530 milioane euro într-o capacitate de 860 MW care acoperă aproximativ 10% din consumul de energie electrică a țării noastre. Centrala funcționează cu gaze naturale. Despre cum și în ce condiții sunt asigurate din producția proprie a OMV Petrom nu se mai discută. Sigur, din 2011 încoace, contribuie la securitatea aprovizionării cu energie, fiind o sursă fiabilă și flexibilă de electricitate, așa cum scrie și pe site-ul oficial al companiei. Dar o frumusețe de contribuție putea aduce și termocentrala Romgaz de la Iernut. Centrala ar fi trebuit dată în folosință la începutul lui 2020.

Mesagerul de Neamț a scris pe larg despre tragedia energetică a acestei termocentrale, tot pe gaz, cu o putere instalată de 430 MW. Astăzi, la vrăjeală, se scrie că situația juridică extrem de complicată și întârzierile au fost cauzate de insolvența firmelor angajate în proiect, Duro Felguera din Spania și Romelectro din România. Realitatea este alta și multe ițe duc la nederanjatul, netulburatul Virgil Popescu, fost ministru al Economiei (cu Energia la pachet) și apoi numai al Energiei. Statul român este cel care și-a distrus singur proiectul, ajungând-se exclusiv din vina lui la rezilierea contractului. Am explicat asta în clar în urmă cu doi ani, în articolul Fracturare și facturare energetică. Iată un fragment lămuritor:

„Pe gaze naturale s-au sistat lucrările la termocentrala Iernut. E un atentat împotriva României. Amănuntele cazului sunt importante, să înțeleagă oricine dorește, dacă vrea, cum ne nenorocește statul. Stat care acum spune fraierilor cum vor crește în România exact centralele pe gaz. Centrala de 430 MW a Romgaz, în valoare de 269 milioane euro, era prima  investiție majoră a statului din ultimii 30 de ani. În spatele constructorilor Romelectro (România) și Duro Felguera (Spania) lucrau 184 de companii subcontractante, din care 155 de IMM-uri locale. Lovitura finală a venit după 1 ianuarie 2019, cu prevederile OUG 114/2018 în domeniul construcțiilor legate în principal de mărirea salariului minim. Proiectele în derulare au fost afectate pe capete. Romgaz a refuzat actul adițional de majorare a valorii contractului. Centrala, fiind inclusă în Planul Național de Investiții, putea fi scutită de la aplicarea ordonanței. N-a fost cazul”.

Cât privește invocatele insolvențe, situația este pe dos. La insolvența spaniolilor a contribuit exact investiția de la Iernut. Fiind o companie strategică, a intervenit statul spaniol – întâi printr-o majorare de capital, apoi prin emiterea de garanții de stat. În cazul companiei noastre de largă recunoaștere internațională, a venit și lovitura cu microhidrocentrale de pe Jiu despre care Mesagerul de Neamț a scris pe larg de-a lungul anilor. Iar insolvența ca insolvența, dar compania e gata vândută la străini. Statul român, după cum se vede treaba, nu a avut absolut nimic împotrivă. Abia într-un târziu, în această primăvară, pe partea cu Iernutul, sub același Virgil Popescu, s-a semnat un nou contract cu spaniolii pentru finalizarea lucrărilor în trimestrul 4 din 2024.

Când să ne gândim la o absență strategică a ministrului Burduja de la întâlnire, în ideea de a nu alimenta anumite conexiuni strategice spre Viena prin tatăl său, renumitul bancher Marinel Burduja, a venit surpriza. A dezvăluit-o însuși Burduja, în noaptea de 18 spre 19 septembrie, într-o postare pe Facebook din care reținem următoarele:

„Sunt la Ottawa pentru o vizită de lucru de două zile. Mâine (marți, 19 septembrie – n.a.) voi face un anunț important despre viitorul programului nuclear civil românesc, inclusiv despre unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. Sunt cele două noi reactoare la care lucrăm împreună cu partenerii canadieni”.

E de urmărit. Fiindcă programul nuclear civil cuprinde și aventura aceea cu reactoarele modulare mici (SMR) care nu există, dar sigur vor fi amplasate la Doicești pe ruina fostei termocentrale pe cărbune, una esențială pentru Sistemul Energetic Național, inaugurată în 1953 și închisă în 2012. În afacere, Nuclearelectrica e cuplată cu Nova Power&Gas, companie cel puțin discutabilă controlată de frații clujeni Simion și Teofil Mureșan, în calitate de „băieți deștepți din Energie”.

Dacă am ajuns la acești băieți-minune, se impune o paranteză, una cât postarea din 16 august făcută de ministru pe aceeași rețea socială de serviciu. Sub titlul „DA, SE POATE!”, scrie următoarele:

„Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor legate de Investiții de la Washington (ICSID) a emis decizia de respingere a acțiunii în anulare depusă de Alpiq AG Elveția împotriva Statului Român, reprezentat în proces de Ministerul Energiei.

Prin această soluție DEFINITIVĂ a fost menținută hotărârea prin care pretențiile Alpiq au fost respinse în totalitate, considerând nefondată solicitarea de a primi despăgubiri în valoare de cca. 450 de milioane de dolari pentru denunțarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu Hidroelectrica.

Statul român primește cheltuielile de judecată și evită plata a sute de milioane de euro ca despăgubiri. Așa se întâmplă când ne apărăm bine și profesionist. Hotărârea definitivă a tribunalului arbitral internațional de la Washington aduce României o binemeritată victorie la peste opt ani de la startul procedurii arbitrale.

Mulțumesc echipelor de avocați de la Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații pentru suportul juridic acordat pe parcursul acestui proces arbitral complex. Felicitări pentru rezultat!”

…Cum e viața, cum se rescrie istoria! Trecut-au anii de când cititorii noștri erau ținuți la curent cu operațiunea de salvare a Hidroelectricii, prin insolvența cu repetiție gestionată de avocatul Remus Borza și firma sa. Am scris și de despre Alpiq AG, și despre alte „deșteptăciuni”. Dacă nu era Borza, susținut exemplar de premierul Ponta și președintele Băsescu, azi nu mai vorbeam de Perla Coroanei, ci de Perla de Tinichea. Recunoștința sinceră e dintr-un film care nu rulează în România.

Înainte de a acorda atenție și altor mișcări externe din agenda lui Tianu, să zăbovim încă un pic la Hidroelectrica. Timpul trece voios și – în continuare! – nimeni, dar absolut nimeni dintre cei cu responsabilități obligatorii în spațiul politic, administrativ și tehnic nu vede dezastrul cu retehnologizarea de la CHE Stejaru. Romelectro, am scris asta când trebuia, a fost nevoită să denunțe contractul din cauza Hidroelectrica. Pe Bogdan Badea, boss-ul Perlei, nu îl tulbură nimeni. El nu explică nici măcar cum se numără din 2015 încoace, cei „aproximativ” șapte ani de la semnarea contractului pentru finalizarea lucrărilor. Dacă despre soarta asociatului Romelectro, compania Litostroj Power trebuie căutate informații în Slovenia, iar despre subcontractantul Blansko Engineering AS în Cehia, incredibil este că nimeni nu vorbește despre pagubele înregistrate de subcontractanți din România: Hidroserv SA, Energomontaj SA, Electroservice RB SRL, Electroechipament Industrial SRL, General Design Tech SRL, ISPE SA, Energoconstruct SA, Concret Construct SRL și Mecanica IND 2004.

Dintre toți, o situație aparte are Hidroserv, companie de mentenanță deținută de Hidroelectrica. Din octombrie 2016, este pur și simplu abandonată într-o insolvență neverosimilă, în condițiile în care compania este perfect viabilă. Cu o încăpățânare explicabilă numai prin ingerințele cui reprezintă Fondul Proprietatea în Consiliul de Administrație, Hidroelectrica nu a vrut să facă o banală și sănătoasă majorare de capital, că avea de unde. Dacă la Virgil Popescu nu aveam pretenții să se intereseze de subiect, la Sebastian Burduja încă avem. Ba mai mult, n-ar fi rău să întrebe de câte unele și pe administratorul judiciar, CITR Filiala București SPRL. CITR înseamnă Casa de Insolvență Transilvania de la Cluj. O fi alt subiect tabu?

În altă zonă „sfântă” se înscriu, de bună seamă, conexiunile spre partenerul strategic de peste Ocean. În august, ministrul s-a deplasat la Washington pentru o serie de întâlniri. Din informarea disponibilă tot pe acea rețea fățoasă, aflăm că l-a invitat Jennifer Granholm, secretarul american al Energiei. Printre altele, zice așa: „Am discutat proiecte comune România-SUA în domeniul energiei, de la proiectele nucleare – reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) la unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul HVDC, cablul de curent continuu care va lega Dobrogea de granița de vest a României. Plus cadrul pentru investiții în centrale eoliene offshore și exploatarea gazului din Marea Neagră”. Pe partea de gaze din Marea Neagră, parcă nu se potrivește cu absența de la întâlnire a șefului OMV, dar să trecem.

Ne mai spune că dialogul bilateral este la un nivel fără precedent. Iar „Statele Unite ale Americii contează pe rolul de lider al României, ca pilon de stabilitate într-o regiune complicată. Avem de partea noastră competența profesioniștilor din sectorul energetic, tradiția în energie nucleară, resursele diversificate și deschiderea permanentă în cadrul parteneriatului strategic România-SUA”. Când vom primi și certificatul de lider, mai vorbim. Singura afirmație care ar sta în picioare e cea referitoare la competența profesioniștilor noștri din Energie, cu condiția să îi ia în considerare pe cei în vârstă de peste 50-55 de ani.

Indiscutabil, lista de personalități cu care s-a întâlnit este impresionantă. Ce nu știm e cui folosește în realitate. De povești suntem sătui, iar vremurile când studenții de la Electro din Complexul studențesc Codrescu Iași scoteau boxele pe geam de 4 iulie – și puneau toată ziua un celebru șlagăr lansat de Bruce Springsteen în 1984 (Born in the USA)! – au apus. De aceea am selectat următorul enunț:

„De mare importanță a fost și întâlnirea cu conducerea EXIM BANK SUA. Instituția s-a angajat să contribuie cu o finanțare de 3 miliarde de dolari la construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, și cel puțin încă pe atât la proiectul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni de la Doicești. Lucrurile avansează într-un ritm bun”.

Să contribuie cu o finanțare, cum? Prin credite împovărătoare plătite de partenerul sărac? Păi, dacă tot suntem cobai mondial pentru reactoarele modulare mici, de ce nu le finanțează ei și mai vedem pe urmă de un parteneriat desăvârșit de egal?

Colac peste lumânarea colivei vine și această declarație: „Eforturile noastre pentru sprijinirea Republicii Moldova și Ucrainei sunt apreciate aici, la fel este și capacitatea de inovare a României și calitatea specialiștilor noștri în energie”. Adică, Sistemul Energetic Național abia respiră, dar România are grija Ucrainei. Luminoasă trebuie să fi fost întâlnirea lui Tianu cu German Galushchenko, ministrul Energiei din Ucraina… Pe care l-a asigurat de toată deschiderea noastră pentru proiecte de interes comun în domeniul energiei. Care-s alea? Și dacă sunt scrise pe undeva oarece declarații de intenții sau angajamente, cine le crede? Probabil cei care cred că „Ucraina apreciază tot sprijinul României”.

Cu Ucraina se închide minunat repriza de ochi deschiși din acest episod, fix ca pregătire pentru următorul. Dacă e să vorbim exclusiv despre energie electrică, apoi asta nu se transportă nici cu camioanele ucrainiene care ne terorizează pe șosele, nici cu barjele pe Canalul Bîstroe, nici printr-un cablu submarin de curent continuu. Ai nevoie de LEA. Adică linie electrică aeriană. Cu cât nivelul de tensiune e mai mare, cu atât e mai eficientă.

La fel cum avem o hartă a vânturilor și una a însoririi, ca să nu mai fim prostiți cu turbine eoliene unde nu bate vântul și panouri fotovoltaice unde soarele e pe datorie, avem și o hartă cu rețelele electrice de înaltă tensiune și interconexiunile cu țările vecine. Interconexiunile astea au o capacitate de interconexiune, pe export și import. Ideea e că faci ce îți permite rețeaua, nu ce-ți trece prin cap ori ce primești comandă să execuți. Vestea teribilă ține de halul în care se prezintă rețeaua internă de transport a energiei electrice. Căci nici pe plan intern nu poți duce energia electrică de unde o ai chiar unde vrei. De-aia unii cu adevărat deștepți, când au proiectat întregul sistem, ca de-un exemplu, au construit o termocentrală strategică în regim de bază la Mintia. Conducătorii, se știe, au distrus-o înainte de pune ceva în loc. Ca de-un al doilea exemplu, și termocentrala veche de la Iernut avea tâlcul ei. Iar din Doicești, aminteam în episodul precedent, a repornit România după prăbușirea SEN din mai 1977. Sunt chestiuni greu de explicat unora care își bat joc de țară, care mint nu de îngheață apa, ci de se evaporă. Iar pe câțiva guriști care ne intoxică energetic prin tele-vizuini, merită să îi întrebați dacă numărul 8.760 le spune ceva? (va urma)

Viorel COSMA