De câțiva ani, conducerea primăriei orașului Târgu-Neamț a luat decizia să nu mai fie prezentă la manifestările organizate cu prilejul deschiderii anului școlar. Așa s-a întâmplat și luni, 11 septembrie, când niciun oficial nu a fost prezent la școli. Majoritatea unităților de învățământ au avut ca invitați un preot și un consilier local, membru în Consiliul de Administrație al școlii. În lipsa politicienilor, ceremoniile s-au desfășurat sobru și cu bun gust, fără speech-uri plictisitoare.
Notă discordantă a făcut comuna Vânători-Neamț, unde primărița Maria Petrariu a venit însoțită în fața elevilor, profesorilor și părinților cu șeful de post. Evident, discursul a fost unul plin de mesaje care aduc aminte de întâlniri din vremuri trecute, tovărășești. (V.B.)



Mesagerul Bacău Doi noi consilieri județeni în CJ Bacău: Ida Vlad și Nicolae-Cătălin Hazaparu au depus jurământul
ZCH Neamț. Atenție! Trafic cu restricții în Cheile Bicazului. Lucrări de curățare a versantului
NewsEdge Nicușor Dan, mesaj de la Praga în plină criză politică: „Sunt șanse bune să ajungă la un acord”
BusinessEdge Volumul de apă distribuit în România a scăzut cu 14,5% în 2025. Rețeaua publică ajunge la 78,2% din populație




