Am avut o vară plină, incomparabil mai activă decât celelalte partide!
Am început vara cu prezentarea și lansarea în dezbatere publică a “Programului de guvernare AUR în 15 puncte” (https://programaur.ro/).
Am străbătut România și am oprit în fiecare județ pentru a prezenta românilor programul de guvernare. A fost primul circuit de acest gen făcut de un partid politic. Ne bucurăm că și alte partide s-au inspirat din proiectul nostru și si-au lansat programele lor aproape identice cu cel al AUR. Asta ne arată că ceea ce am gândit pentru țară sunt proiecte care se pot realiza, proiecte fiabile. Românii știu acum pentru ce ar trebui să voteze AUR.
La Piatra Neamț, prezentarea Programului s-a făcut cu prezența Președintelui AUR George Simion. Invitați au fost cetățeni din județul Neamț care își desfășoară activitatea în domenii precum: învățământ, agricultură, inginerie, sănătate, administrație publică, justiție, reprezentanți ai cultelor, antreprenori, IT. Detalii se pot vedea pe paginile de facebook AUR Neamț – Alianța pentru Unirea Românilor și cele ale parlamentarilor Mitrea Dumitrina și Sorin Lavric.
Caravana Medicală în Neamț
Am vrut să construim un spital, pentru că așa am promis românilor în campania din 2020. Acest spital ar fi trebuit să fie construit din subvenția dată partidelor politice pentru activitatea politică. Noi am considerat că sunt banii românilor, iar partidele ar trebui să se autosusțină cu ajutorul membrilor de partid și am vrut să întoarcem acești bani românilor sub forma serviciilor gratuite de sănătate. Nu ne-au lăsat să construim acest spital, dar am găsit forma legală să facem un spital mobil. Și am făcut. În acest moment, spitalul mobil a traversat 9 județe, oferind servicii medicale la peste 5.000 de români.
La Neamț – Caravana Medicală a staționat în 3 localități (Români, Cracăoani și Poiana Teiului), oferind servicii medicale gratuite la peste 600 de nemțeni. Unii dintre ei nu au făcut niciodată un set de analize, un EKG, o ecografie sau un consult oftalmologic. Dar în afara problemelor de sănătate, oamenii aceștia nu au fost ascultați niciodată de un parlamentar, acel parlamentar care ar trebui să fie printre oameni și să le afle problemele, acel parlamentar care votează uneori în necunoaștere și prejudiciază viața românilor.
Lansarea cadidaților AUR pentru Parlamentul European
Suntem singurul partid care și-a lansat în această vară candidații la europarlamentare, astfel românii vor avea ocazia să poată să analizeze cine îi va reprezenta în Parlamentul European și vor lua decizii pentru România.
Timp de 2 luni parlamentarii AUR au fost printre români. La nivel de țară am străbătut 2.300 de comune și orașe. În Neamț am fost în fiecare zi, în 78 de comune și 5 orașe, am dat posibilitatea tuturor nemțenilor să vorbească cu noi, să ne spună problemele. Domnul Senator Sorin Lavric a participat la dezbaterea publică privind problema urșilor pe Valea Muntelui, la Poiana Teiului. Am purtat discuții și cu autoritațile locale despre problemele pe care le întâmpină din punct de vedere legislativ.
Campania ”Ghiozdănelul de AUR”
Pe data de 5 septembrie am dat start acestei campanii, Alianța pentru Unirea Românilor a donat peste 20.000 de ghiozdane echipate gata pregătite pentru școală. Toate materialele au fost achiziționate prin contribuția membrilor și simpatizanților AUR. În Neamț am împărțit 200 de ghiozdănele, selecția copiilor a fost realizată de colegii din organizația Neamț, criteriile fiind copii care provin din familii care nu au posibilități financiare, copii cu rezultate bune la școală, dar și copii din rândul minorităților.
Am cumpărat, tot din subvenția dată partidelor politice, pentru că am spus că nu ne vom atinge de ea, 20 de microbuze școlare și am cerut Guvernului să dea o ordonanță de urgență pentru ca AUR să poată dona aceste microbuze primăriilor din țară.
În Neamț, mai multe primării s-au plâns de faptul că nu au microbuze funcționale. Noi am putea să donăm aceste microbuze doar voință politică să fie.
Ca o concluzie: Am avut o vară plină, cu rezultate pe măsură, suntem un partid în creștere și suntem poziționați în topul preferințelor la europarlamentare. Oamenii ne caută și își pun speranțele în noi. Pe cine să aleagă românii? Pe cei care nu au fost în stare să realizeze că România și-a îndeplinit obligațiile de aderare la Schengen de 12 ani? Sau pe cei care votează cu două mâini orice agendă dictată de globaliști în loc să apere interesele României? Din aceste întâlniri avute în campania ”Vara Românilor”, românii sunt pregătiți pentru viitoarele alegeri și vor ști ce să aleagă. Alegerea lor este cea care le va schimba viața!
Deputat AUR de Neamț – Dumitrina Mitrea