Intrat în reabilitare în urmă cu câțiva ani, sediul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț a căpătat o față nouă. Lucrările sunt finalizate și mai este nevoie doar de recepție pentru ca polițiștii să se mute în clădirea de pe strada Eroilor din Piatra Neamț. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla la începutul lunii noiembrie. Este vorba de o investiție de aproximativ 6 milioane de euro, bani din care clădirea IPJ Neamț a fost reabilitată, inclusiv termic. Au fost modernizate toate birourile, sala de ședințe, popota, sala de sport, dar și arestul.

În afară de renovare și reabilitare, a fost înlocuit tot mobilierul. Procesul de mutare a tuturor structurilor în clădirea proaspăt renovată și reabilitată va avea loc rapid, pentru că este vorba doar de documente și echipamentele IT. Vechiul mobilier, cel folosit acum, va fi distribuit către posturile de poliție care au nevoie de dotări.
Sub același acoperiș vor fi mai toate structurile. Se mută în casă nouă polițiștii care între timp au stat în spațiile de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”. Tot în sediul de pe strada Eroilor va fi și Poliția Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor sau Serviciul cazier judiciar. Acum, acestea sunt în incinta mall Forum Center de la Piața Centrală din Piatra Neamț. Reamintim că Poliția Neamț s-a mutat la Colegiul Cartianu în urmă cu aproximativ doi ani, în iunie 2021 (amănunte aici).
Gabi SOFRONIA, foto-video Bogdan CĂLIAN
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
RO-ALERT – posibilă incursiune de drone- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă
- L3S1 Prima clasată (CSM Vaslui) primește vizita ultimei clasate (CSM Ceahlăul)











