Vasile Cojocariu a continuat activitatea începută încă din copilărie, când mergea împreună cu fratele său, Mihai, (cel ce a pus bazele brandului “Cuiul” mai târziu) achiziționau fructe de la țărani sau culegătorii de prin păduri ori de la mici producători la centrul de colectare deținut de părinții săi. A transformat ideea acelui centru și a dezvoltat-o în ceea ce avea să devină fabrica de conserve Conservfruct Bălțătești, locul în care întreaga sa familie avea să pună suflet, timp și bani. Fiul său, Cristi Cojocariu, a rămas la cârma fabricii și încearcă să ducă visul mai departe, peste hotarele țării, să-și lărgească portofoliul de clienți, să adauge noi țări pe harta consumatorilor produselor Conservfruct.
Interviu realizat cu Cristi Cojocariu, administratorul societății Conservfruct Bălțătești
– De unde a pornit ideea unei fabrici de conserve în familia dv?
Bunicul meu avea un centru de colectare fructe, mere și pere în principal, plus fructe de pădure. Tata l-a ajutat foarte mult, pe partea de achiziții, pe bunicul, apoi a lucrat în industria de conserve, la Centrul de Legume și Fructe Târgu-Neamț, a avut mai multe funcții, s-a ocupat și de gestiune și de producție. A lucrat o viața întreagă în acest domeniu, iar, după revoluție a încercat să-și facă o afacere în același domeniu. A găsit aici, la Bălțătești o fostă secție de prelucrare legume și fructe, ceva foarte mic, ce aparținea, tot de CLF-ul Târgu Neamț, cum aveau ei înainte, secții. În 1993 când a început activitatea Conserfruct Bălțătești, eu încă mai eram la facultate.
– Când ați început să lucrați alături de tatăl dv?
Încă de mic eram mai tot timpul pe lângă tata, dar eram prin anul doi de facultate când a deschis fabrica, la management în Științe Economice, la Iași. Nu m-am ocupat încă de la început în mod direct, trebuia să stau în Iași, eram student și chiar mi-a plăcut să învăț, nu doar să am diploma așa de agățat în cui. Știam mersul afacerii, mă consultam tot timpul cu tata și atunci și după aceea, tot timpul ne-am consultat. Orice problemă apărea, ceream un sfat unul de la celălalt.
– Câți oameni lucrau aici la început?
Am început, cu vreo 10-15 oameni, oricum era o cantitate foarte mică de conserve de legume și fructe pe atunci, cam ce facem acum într-o zi făceam atunci într-o lună, câteva tone. Pe partea de cultivare legume fructe nu ne-am axat foarte mult. Am arendat, cu vreo 5-6 ani urmă câteva terenuri și am mai făcut ceva culturi ale noastre. Dar, în general, mai mult am cumpărat legumele și fructele pe care le-am procesat. Acum sunt și foarte multe sortimente și n-am fi putut să le cultivăm pe toate, să le producem, să producem și legumele și fructele proprii pentru o paletă de vreo 80 de sortimente de conserve. Am cumpărat, am făcut contracte cu fermieri care au livezi, avem furnizori… Ca să faci ceva de calitate și profesionist, e mai simplu să mergi pe un domeniu anume de activitate. Noi la început am avut mai multe activități. Am avut și parte de lemn, exploatare cherestea, debitam, mic mobilier, am avut și o secție de lactate și o secție mică de făcut bere, am avut multe. În final ne-am axat pe una singură, că era mai dificil să le dezvolți pe toate. Erau produse diferite, piețe diferite, condiții restrictive. Și atunci noi am investit pe partea care am considerat noi că era de viitor.
– Cum ați reușit să vă mențineți la un anumit nivel de producție?
Să nu credeți că a fost ușor, nu a fost ușor deloc. E foarte delicat și este o activitate sezonieră, lucrezi numai în sezonul foarte scurt de recoltare -procesare la anumite legume și fructe. Trebuie să stai cu banii blocați în stocuri foarte mari. Produci două-trei luni pe an sau două-trei săptămâni pe an functie de produs, apoi trebuie să aștepți un an întreg să-ți vinzi toată producția. Pe care tu, bineînțeles, trebuie să o plătești imediat. De aceea, am lucrat și atunci și acum cu foarte multe credite bancare, și, practic, tot ce produceam, reinvesteam, ca să facem și fluxuri, și tehnologii, mai ales în ultima perioadă, când devine din ce în ce mai strigent să faci investiții noi. Tendința aceasta este să reduci cât mai mult forța din muncă, să fii din ce în ce mai high-tech.
– Cum ați reușit să creșteți piața?
Cu costuri mari și mari bătăi de cap. Sunt multe conserve care vin din import și trebuie să ții pasul. La început vindeam doar în zonă. Mai aveam niște cunoștințe, care înainte se aprovizionau de la CLF, tot așa, niște magazine, cantine, niște restaurante… Am reușit să-i luăm ca și clienți, au rămas alături de noi mai departe. Ca să creștem am diversificat gama de produse, am început să facem din ce în ce mai multe produse.
– Ați crescut automat și producția?
Am avut chiar în anii aceia, de la început, am avut un client, un partener din Israel și am produs foarte mulți ani pentru el gemuri și dulcețuri, cumpăra numai gemuri și dulcețuri. Și dădeam chiar cantități destul de mari pentru acea perioadă. Comparativ cu acum nu era extraordinar, dar pentru momentul respectiv era ceva, pentru că era o piață suplimentară care îți asigura o producție suplimentară. Făceam multe conserve de legume, zacuști, zarzavaturi, dulcețuri, compoturi. Cam astea erau principalele produse pe care le-am făcut la început. După aceea am început să ne mărim piața, am găsit niște rețele de magazin prin București, și prin zona sud. Ne-am orientat apoi tot mai mult pe marile aglomerări urbane, de genul Bucureștiului, plus toată Moldova. Am participat pe la târguri, pe la expoziții, am mai mers o perioadă și ne-am mai făcut un portofoliu bine structurat, de clienți cu care am pornit la drum. Unii i-am mai pierdut pe parcurs, am câștigat alții. De pierdut i-am pierdut nu din cauza noastră, ci pentru că au închis ei prăvălia, au dispărut din piață, practic și cu banii noștri.
– Din momentul în care ați venit în firmă, v-ați propus să vă extindeți și piața și producția?
Da, bineînțeles, pentru că eu, cum am terminat facultatea, am venit direct aici. Și am muncit zi de zi, alături de tata. La început am lucrat cu utilajele care erau pe piață, s-au închis foarte multe fabrici de conserve din România, în acea perioadă, închideau pentru că nu era un domeniu extraordinar de rentabil. Și nici acum nu aș putea spune că este un domeniu în care să faci bani ușor. Totul cu foarte multă muncă, efort, și reinvestiții. Am cumpărat utilaje de la de la niște fabrici care s-au închis, Iasi, Botoșani, din Târgu Neamț, unde lucrase tata. Vă dați seama că nu erau utilaje de ultimă generație. Și mai mult lucram manual, ca la bucătărie, mai puțin automatizat.
– Între timp, odată cu extinderea, ați început să retehnologizați?
Da, am mai retehnologizat. În 2006 am făcut și un proiect pe fonduri europene și am mai renovat, am construit o hală nouă de producție, utilități. Și am făcut tot ce am putut să modernizăm, să fie cum trebuie. Ne-am extins și ca spații, am făcut încă o hală. Hala inițial avea vreo 300 și ceva de metri pătrați. Acum avem o hală de producție undeva la 1.800-2.000 mp. După aceea prin 2009, când aproape să terminăm, nici nu terminasem bine de investit, încă mai lucram la hală, am avut un incendiu aici. Incendiul a pornit de la instalația electrică, de la niște ventilatoare, niște exhaustoare de abur pe care le aveam în pod. Noaptea, chiar pe 1 decembrie, a fost incendiul și a fost o flamă ceva care a aprins acoperișul.
– Și ați avut pagube mari?
Pagubele au fost, că aproape a ars tot. Hala în întregime, pentru că acoperișul era totul din lemn și cu plastic. Tot ce aveam, vestiarele le aveam la mansardă făcute tot din lemn și din plastic. Și când s-au aprins, a ars tot. Și am mutat totul în hala nouă, care încă nu era terminata. Am avut și puțin noroc, că era spre sfârșitul sezonului, adică, aveam o mare parte din marfa făcută în stoc. Am oprit producția, n-am mai putut procesa. Și am început anul următor, am reușit să ne mutăm. Toate forțele le-am folosit ca să ne mutăm și… prin mai, aprilie, 2010, am terminat de văruit, ce mai era de aranjat, am trecut și peste acest hop.
– Cam câte produse aveți acum în portofoliu și de la câte ați pornit?
Aveam cred că numai vreo 7, la început, iar acum avem peste 80 de articole în portofoliu, numai după rețetele tradiționale, cât mai naturale, sănătoase. Nu ne-am propus să fim cei mai ieftini de pe piață, și am ținut la calitate. Fără alți aditivi, fără aromatizanți, amidonuri, conservanți sau substituienți, ce mulți alții mai pun. Încercăm să fie legumele cât mai proaspete, și să le preparăm ca acasă, să-mi iasă mâncarea cât mai gustoasă. Dacă inițial am început cu brandul Conservfrut, numele firmei și după aceea ne-am modernizat și noi, am ieșit cu brandul Cegusto și acum o să mai dezvoltăm un altul, Zorina, pe partea de HoReCa, produse pentru restaurante, pentru alimentația publică.
– Ce produse vor intra pe acest brand nou, Zorina?
Aici, în special, vor intra ambalajele mari. Avem niște castraveți la 4,2 kg, gogoșari, tot așa, la murături și zacuști, niște salate de sfeclă roșie. Probabil că, în timp, o să mai mărim gama, să vedem ce se cere, cum merge fiecare produs. Să vedem cât e de profitabilă, pentru că și aici e o zonă în care, cel puțin cum o percep eu acum, toată lumea vrea preț foarte, foarte mic. Ori trebuie să produci cantități foarte mari, industrial, ca să poți să obții un preț mic. Acum ne axăm în special pe brand-urile astea, Conservfruct și Cegusto, pe clienții tradiționali. Am început să lucrăm și cu rețelele de magazine, am început cu supermarket-urile. Primul client cu care am lucrat a fost Selgros, am lucrat și cu Billa, care exista la vremea respectivă, după aceea au venit Kaufland, Carrefour.
– Și v-ați extins în toată țara și apoi și peste hotare?
Da, în toată țara. Datorită comisioanelor mari și a condițiilor nu prea rentabile, am renunțat la o parte din aceste lanțuri mari de magazine, pentru că nu se justificau niște costuri foarte mari pentru desfacere. Am ajus în toată țara și, pe lângă Israel, clientul nostru tradițional, am ajuns și în Italia, Grecia, chiar și în Statele Unite. În 2006, cu plecarea multora dintre români din țară, unii s-au stabilit prima dată în Italia și acolo au început să apară și primele magazine românești. Și atunci a apărut cererea pentru produsele tradiționale. Am avut chiar de aici, de la Bacău, un client care cred că a fost unul dintre pionierii care au dezvoltat piața asta a conservelor, a produselor tradiționale în străinătate. Era în zona Torino, acolo avea depozitul. Și am început cu el colaborarea, după care, de la an la an, s-a extins, din Italia, în Spania și tot așa mai departe, în tot mai multe țări. Am făcut câteva livrări, pe câteva produse românești și în Statele Unite, dar nu pentru românii de acolo, ci chiar pentru americani, castraveți în oțet si dulcețuri. Dar, am lucrat vreo 3 ani cu ei, după care nu le-a mai plăcut prețul. Dar, au ajuns și în Canada produsele noastre, unde încă mai avem colaborari cu magazine tradiționale românesti.
– La câți angajați ați ajuns acum, odată cu creșterea producției?
În jur de120 de angajați. Am mai retehnologizat, dar am mers mai mult pe procesele acestea de închidere, din sterilizare, din fierbere. Cumva procesele adiacente, pe care am încercat să le facem să fie cât mai eficiente din punctul de vedere energetic. Să nu consumăm mult. Să fie scurtați și timpii. Acum vrem să mai luăm un cazan pentru aburi, pentru că noi folosim foarte mult abur în producție. O să facem un proiect european și, în plus, pe lângă partea asta de utilități, o să mai luăm și alte utilaje, ce ne mai trebuie aici. Să înnoim și să mai extindem. Să ne mai automatizăm și să mai scutim din forța din muncă.
– Unde vedeți firma pe viitor? Încercați să mai diversificați gama de produse?
În fiecare an încercăm să mai găsim câte un produs nou. Acum doi ani am avut salata aia de gogonele și anul trecut am vrut să fac o salată de țelină. Încercăm să mai găsim niște rețete noi, niște produse și în paralel să extindem piața.
– Mergând pe partea de suflet, așa, a afacerii, care ar fi cea mai frumoasă amintire pe care o aveți legată de tatăl dv?
Toate au fost frumoase acum, dacă m-ați întrebat care e cea mai frumoasă, chiar nu îmi dau seama. Era un om deosebit, încerca să comunice tot timpul. Și nu ne-am certat niciodată, chiar nu-mi amintesc să ne fi certat vreodată. Ne-am înțeles foarte bine. A fost sufletul afacerii! El a fost toată viața, cu tot sufletul și toată viața aici a fost. Cu prea mult, poate, decât ar fi trebuit. A fost aici până în ultima clipă, de aici l-au dus direct la spital. Când eram copil și avea bunicul acel centru, strângea acolo acasă, mere și pere, îmi amintesc cum curtea era plină, cât vedeai cu ochii, dintr-un capăt în altul, numai de lăzi de mere și de pere. Alergam printre lăzi pe acolo, cât era ziua de lungă, îmi plăcea că era agitație, aglomerație, încărcau, descărcau, era o activitate continua. Veneau oamenii cu căruțele, cu mere, le răsturnau din saci, din ce le aveau, din coșuri, le răsturnau în lăzi, le cântăreau. După aia veneau mașinile, camioanele, seara, și le încărcau să le ducă la fabrică. Eu mă jucam toată ziua pe acolo, erau tot felul de oameni. Mai erau și bunicul și bunica… Bunicii mei se ocupau împreună acolo. Îmi plăcea că era activitate, acasă, mi se părea că era pustiu, dincolo, era plin de viață și de acțiune.
– Cum e acum cu familia, când petreceți foarte mult timp aici.
Sincer, înainte era mai simplu, mai ușor, puteam să-mi aloc tot timpul afacerii. Acum mă gândesc că trebuie să mai am ceva timp pentru familie. Și familia are rolul ei, sunt niște momente unice în viață, după aceea poate vrei să le mai trăiești, dar nu mai poți să mai… dai timpul înapoi. Am un băiat de 9 ani, tot Cristian. A venit, a văzut, îi place să vină aici. Acum e mai prins cu școala, dar, în vară, a mai venit, a mai stat cu mine pe la birou. Zice: Tata, dă să fac eu facturi! El știe să lucreze pe calculator, îi place. Tata, vezi, că acolo nu ai făcut bine. Cablu ăla nu-i pus bine. Vrea să se uite pe camerele de supraveghere din producție. Tata, vezi, ce fac oamenii acolo! Stai că eu mă uit pe cameră, să-i văd ce fac ei acolo? Dacă lucrează sau nu lucrează. Dar, el, dacă va vrea când va crește va prelua mai departe, dacă nu, nu. Va face el ce va dori, dar, de plăcut îi place încă de acum, după cum îl văd. Uneori sunt aici de dimineața până seara. Sunt tot felul de situații. Măcar de sărbători și așa o săptămână când pot, încerc să ies cu familia, cu copilul. Știu că nu reușesc să fac ceea ce-mi propun, legat de familie, de multe ori. Eu și soția mea, Viviana, suntem împreună, ne ocupăm împreună și de afacere și de familie. Nu-ți mai ajunge timpul să le faci fizic pe toate. Așa, dorință este, putere este, dar fizic nu-ți mai ajunge timpul să le faci. Tata se ocupa de partea tehnică, de producție, până anul trecut. Acum trebuie să creez o echipă managerială, să găsesc niște oameni cât mai buni, că doar singur nu le poți face pe toate. Noi avem toate certificările în industria alimentară, împlinim anul acesta 30 de ani de activitate. Din oamenii care au lucrat aici la început, acum doi ani a ieșit la pensie o contabilă. Restul s-au cam pensionat. Mai avem câțiva angajați care au venit prin anii ’90 în firmă.
Interviu realizat de Angela CROITORU
