Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, a semnat, împreună cu Adrian Veștea, ministrul liberal al Dezvoltării, un contract de finanțare în valoare de 16,29 milioane lei (circa 3,25 milioane euro). Fondurile vor fi alocate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și vor fi folosite pentru extinderea rețelei de canalizare în comună.
”În județul Neamț se vede din ce în ce mai bine implicarea și seriozitatea primarilor liberali. Sunt primari care știu ce au de făcut, primari care au scris proiecte și au accesat fondurile pe care le au la dispoziție, indiferent că vorbim de programul ”Anghel Saligny”, fonduri europene sau alte fonduri guvernamentale. Un avantaj este și faptul că funcționăm ca o echipă solidă, unită și fiecare, fie că vorbim de colegii mei parlamentari Eugen Țapu-Nazare și Laurențiu Leoreanu, de mine, de alți colegi, sprijină aceste proiecte. Felicitări domnului primar Ion Rotaru pentru această nouă reușită de care va beneficia întreaga comunitate”, a precizat George Lazăr, președinte PNL Neamț.
Această nouă finanțare înseamnă un nou pas concret pentru dezvoltarea comunei și va contribui semnificativ la creșterea standardelor de viață ale locuitorilor.
”În condițiile în care nu am majorat taxele și impozitele locale, șansa de dezvoltare a comunei Alexandru cel Bun o reprezintă fondurile atrase, indiferent de sursa acestora. Proiectele depuse, drumurile la București, sprijinul colegilor mei parlamentari PNL, toate își arată eficiența prin semnarea acestui nou contract de finanțare care înseamnă foarte mult pentru comuna noastră. Le mulțumesc și locuitorilor din comuna Alexandru cel Bun pentru sprijin și încredere”, a precizat și Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun.
Cu acest nou contract de finanțare, PNL Neamț demonstrează în continuare că este interesat exclusiv de dezvoltarea județului Neamț și a comunităților locale. Este vital să atragem cât mai multe din fondurile puse la dispoziție, de aceea sprijinim toate proiectele de investiții.
Biroul de presă al PNL Neamț
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni




