Toate unitățile de învățământ din județul Neamț participă la un amplu exercițiu în caz de cutremur. Acțiunea va avea loc vineri, 13 octombrie, cu începere de la ora 09:50 și este coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Exercițiul urmărește să atragă atenția asupra modului de comportare al copiilor și adulților pe durata și după producerea unui seism.
Conform scenariului, după anunțarea cutremurului, copiii se vor adăposti sub bancă, masă, grindă sau tocul de la ușă. În cazul în care sunt persoane ce au fost surprinse pe hol, se recomandă ca acestea să se așeze în poziția ghemuit cu mâinile deasupra capului lângă peretele interior, îndepărtându-se de ferestre. În etapele acțiunii este inclusă și evacuarea copiilor din clase (cu recomandarea de a-și acoperi capul cu o carte sau ghiozdanul) după ce cadrul didactic s-a asigurat că se poate efectua în condiții de siguranță, precum și efectuarea prezenței elevilor, pe clase, la locul de evacuare (stabilit) și înștiințarea conducerii unității de învățământ.
„Precizăm că, nu se vor acționa mijloacele de alarmare a populației (sirenele electrice/electronice). Sunetul semnalului (sonerie, clopoțel etc.) stabilit la nivelul unității de învățământ va declanşa începerea exerciţiului”, anunță ISU Neamț. Semnalele de alarmare ce se transmit cu ajutorul sirenelor electrice și electronice pot fi ascultate pe site-ul ISU Neamț.
Pentru că pe 13 octombrie este Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor la dezastre, în intervalul orar 12:00-19:00, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise în subunităţile ISU din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Poiana Teiului, unde va fi prezentată tehnica de intervenţie, cu posibilitatea utilizării unor accesorii de către participanţi.
(G.S.)