Toate unitățile de învățământ din județul Neamț participă la un amplu exercițiu în caz de cutremur. Acțiunea va avea loc vineri, 13 octombrie, cu începere de la ora 09:50 și este coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Exercițiul urmărește să atragă atenția asupra modului de comportare al copiilor și adulților pe durata și după producerea unui seism.
Conform scenariului, după anunțarea cutremurului, copiii se vor adăposti sub bancă, masă, grindă sau tocul de la ușă. În cazul în care sunt persoane ce au fost surprinse pe hol, se recomandă ca acestea să se așeze în poziția ghemuit cu mâinile deasupra capului lângă peretele interior, îndepărtându-se de ferestre. În etapele acțiunii este inclusă și evacuarea copiilor din clase (cu recomandarea de a-și acoperi capul cu o carte sau ghiozdanul) după ce cadrul didactic s-a asigurat că se poate efectua în condiții de siguranță, precum și efectuarea prezenței elevilor, pe clase, la locul de evacuare (stabilit) și înștiințarea conducerii unității de învățământ.
„Precizăm că, nu se vor acționa mijloacele de alarmare a populației (sirenele electrice/electronice). Sunetul semnalului (sonerie, clopoțel etc.) stabilit la nivelul unității de învățământ va declanşa începerea exerciţiului”, anunță ISU Neamț. Semnalele de alarmare ce se transmit cu ajutorul sirenelor electrice și electronice pot fi ascultate pe site-ul ISU Neamț.
Pentru că pe 13 octombrie este Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor la dezastre, în intervalul orar 12:00-19:00, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise în subunităţile ISU din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Poiana Teiului, unde va fi prezentată tehnica de intervenţie, cu posibilitatea utilizării unor accesorii de către participanţi.
(G.S.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




