Registrul Auto Român implementează un proiect prin care vine în sprijinul celor care doresc să achiziționeze mașini la mâna a doua. Aceștia vor putea verifica la RAR numărul real de kilometri parcurși, precum și eventuale daune ascunse ale autovehiculului dorit. Momentan serviciul este disponibil doar la București și Cluj, așa că cine are nevoie de astfel de informații ar trebui să ajungă acolo, și s-ar putea să renteze.
„Avem în implementare un program, RAR Auto-Pass, care va fi disponibil de anul viitor. La cumpărarea oricărui autovehicul înmatriculat în România venim cu o garanție asupra stării tehnice și a kilometrajului, dar și despre alte deficiențe constatate de specialiștii RAR. Vreau să accentuez conștientizarea din partea pieței, a clienților, în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculului pentru că acesta este un factor foarte important în reducerea accidentelor pe drumurile publice”, a declarant Mihai Alecu, directorul RAR, la deschiderea Salonului Auto București & Accesorii.
După implementarea proiectului, RAR Auto-Pass va fi eliberat la vânzarea mașinii pentru a fi prezentat cumpărătorului. Actul va fi necesar de anul viitor și va conține informații esențiale despre indicația contorului de parcurs sau kilometraj , dar și despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranță ale autovehiculului. De menționat este faptul că până la finalul acestei săptămâni, pe toată durata Salonului Auto, cei care ajung la Romexpo cu mașinile pot solicita specialiștilor RAR de la stand verificarea kilometrajului cu echipamentul de ultimă generație aflat în dotare. Procedura durează câteva minute și este gratuită.
(G.S.)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
„JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști
- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special




