Opinia mesagerului / Vrem o toamnă... ca afară

Ne apropiem de momentul în care grupuri de specialiști conaționali, aidoma celor britanici, ne vor inunda vizualul cu cifre și procente, intenția fiind de a ne furniza o părere științifească și obiectivă despre ce simte poporul și ce vrea el. Dincolo de faptul că nu‐i chiar la îndemâna oricui să facă astfel de măsurători, ceea ce
ni s‐a prezentat până nu demult a fost din registrul minimei suficiențe, fără a ne pune neuronii responsabili cu verbul a crede la foarte mult efort. Nu‐mi pun speranțe într-o epocală sinceritate a rezultatelor difuzate
în perioada care urmează pentru simplul motiv că am suficiente cunoștințe despre mecanismele unor astfel de măsurători. Veți spune că cifrele nu mint. Serios?

Dar pe cine interesează cifrele? Nu cifrele contează, ci efectul lor. Dacă măsurătorul spune că un nene are 30% șanse să stea patru ani în fotoliul alfa de la Cotroceni, în comparație cu alți parteneri măsurați, care nu depășesc câteva procente fiecare, e limpede că respectivul are un ascendent. Mental, dar tot ascendent este. Publicul nu‐i interesat de metoda de eșantionare, compoziția acestuia, ipoteza de lucru, ca să nu mai vorbim de ansamblul chestionarului aplicat. Altfel spus, onoratul public dorește să fie mințit, dar nu oricum.
Frumos, argumentat, temeinic. Cu grație, dacă se poate, și cu zâmbetul profesional al Andreei Esca.

Dacă aș spune acum că în urma unui sondaj a rezultat că 45% dintre români sunt tâmpiți, aș fi trecut pe toacă. Cum îndrăznesc să fac tâmpit un segment de populație de atâtea procente? Dar nimeni nu se întreabă ‐ … băi, nene, despre care români e vorba? Că‐n interior suntem vreo 18 milioane. Și‐n afară… naiba știe. Asta
una. Doi. Cine ești matale și cum ai ajuns la rezultatul ăsta? Și lista întrebărilor, legitime cel puțin, poate continua până la o deplină lămurire.

Mircea GEOANĂ
FOTO: Alexandru Dobre – Mediafax

Nu m‐aș fi legat de treaba asta dacă nu vedeam zilele trecute că în topul preferințelor pentru succesorul dulapului de la Cotroceni ar fi situat vicele nostru de la NATO, la momentul vorbirii cel mai galonat cu încredere din partea națiunii. Asta prezumtiv. Din derularea ultimilor patru ani, prezența d‐lui Geoană în media mioritică n‐a rupt gura târgului și dacă ne gândim, nici înainte de investirea în boardul NATO. De la episodul alegerilor, ăla cu „Mihaela, dragostea mea“, când a plecat la culcare președinte și la micul dejun era
adjunct (sic), domnia sa a intrat într‐un fel de eclipsă, poate și pentru a nu fi ținta ironiilor, care au circulat o vreme prin media națională. Evoluția ulterioară dintr‐o poziție de forță, pare să fi eclipsat momentul amintit, discursul liniștitor în contextul conflictului regional din Ucraina fiind greu la cântar într‐o judecată normală.

Cu toate acestea, prezența lui Geoană în rezultatele recente nu este o certitudine, nici măcar al unei prezumtive candidaturi, darmite a unui rezultat câștigător. Suntem încercați, ce‐i drept, dacă am putea înghiți un actor din vechiul eșalon al partidoiului, prezumtiv agreat și de noul PSD și de partenerii din „partidul unic“. O fumingenă, o petardă mai degrabă. Însă surpriza vine de la ponderea nehotărâților. Undeva la circa 16%. Cu un președinte care a dus instituția ce‐l deține la o cotă de încredere puțin peste limita
cotei de trecere, procentul de nehotărâți este foarte mic, dacă este să luăm în considerare și doza de lehamite față de politica de la noi. Asta îmi ridică sprânceana. Oare o să primim și cu altcineva în locul lui Geoană? Vreun general poate? Vreo damă bine, să fim asortați cu Europa? Vreun intelectual virusat de vreo
doctrină politică?

Pe de altă parte, toamna e anotimpul recoltelor și a pregătirii pentru iarnă. Dacă mai adaug și îndoielile, firești altfel, … e cam devreme pentru analize cu premise probabilistice. Serios. Și‐n afară‐i la fel.

Pe mai încolo.

GD Patraucean