Ciprian Porumbescu a fost unul dintre marii compozitori români, pe care doar moartea prematură l-a împiedicat să pună în valoare toată „comoara de cântece” pe care o găsise în folclorul românesc. Creatorul „Craiului Nou” şi al celebrei „Balade” a înţeles bine sufletul românesc al „detrunchiaţilor” bucovineni şi dorinţa lui de libertate. Perceput ca un sensibil, melancolic şi fragil artist, Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei activi şi entuziaşti lideri ai studenţimii române din Bucovina, luptători pentru emancipare culturală şi naţională.
Unul dintre conducătorii „Arboroasei”, Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru acţiuni iredentiste şi apoi achitat în celebrul proces al societăţii din 1877, a activat pentru scurt timp în „Junimea”, ca apoi să ajungă la Viena printre membrii „României June”. A fost implicat în celebrul „Proces al Arboroasei”, cu mare răsunet în lumea românească de o parte şi de alta a Carpaţilor, cu rol important în pregătirea conştiinţei naţionale a românilor bucovineni pentru unirea cu România.
Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853 la Şipotul Sucevei, petrecându-şi copilăria la Stupca, unde tatăl său, Iraclie (fost luptător paşoptist), a fost paroh. A urmat „şcoala poporală” la Ilişeşti, unde, în domeniul muzical, a avut ca primi dascăli pe lăutarii ţigani, în frunte cu Urdă din Ilişeşti, scripcarul, de la care a aflat numeroase doine şi cântece vechi româneşti.
A plecat la studii liceale la Cernăuţi, unde se afla pe vremea „Serbării de la Putna”. La Putna, Ciprian Porumbescu, pe atunci de 18 ani, a fost acceptat de taraful lui Grigori Vindireu, celebru în acele timpuri, care chiar îi încredințează propria vioară, şi a cântat pentru toţi cei prinşi în horă. „Tată…, am cântat Daciei întregi!”, avea să spună entuziasmat tatălui său.
În toamna anului 1873, Ciprian Porumbescu intră elev la institutul teologic din Cernăuți. A luat lecții de pian, s-a perfecționat în violină și violoncel, a studiat în mod particular știința „compoziției” și „armoniei”, făcând progrese foarte mari. Din timpul acestor studii datează primele sale compoziții: „Dorința”, „Hora națională” şi „Marș festiv” şi un număr mare de compoziții bisericești: antifoane, axioane, heruvic, pricesne, psalmi și chiar mai multe liturghii întregi. Porumbescu a compus și pentru repertoriile întrunirilor sociale ale tinerimii, nu numai muzica, ci a compus și texte potrivite pentru aceste cântări.
Teodor V. Ştefanelli, magistrat, fost student la Viena, în toamna anului 1875 îi invită într-o seară pe studenţii români la un restaurant, sugerându-le ideea înfiinţării unei societăţi studenţeşti româneşti. Le povesteşte despre „România Jună” şi îi câştigă pentru ideea de a fonda o societate academică românească – „Arboroasa” – cu fond şi formă românească. Arata că scopul adevărat al societăţii este de a „dezvolta şi întări individualitatea naţională”, dar cel prezentat bănuitoarelor autorităţi austriece era de a „cultiva pe tărâm cultural-literar şi pe teren social şi ajutorarea membrilor săraci”.
Motto-ul organizației a fost cel compus de către poetul Vasile Alecsandri („Uniți să fim în cugete, uniți în Dumnezeu”). Membrii societăţii purtau o panglică în culorile albastru-galben-roșu ale tricolorului românesc şi o căciulă roşie, iar imnul oficial a fost scris de Teodor V. Ștefanelli și pus pe muzică de Ciprian Porumbescu. Iată primele două strofe ale imnului festiv al „Arboroasei”, care se încheie cu deviza societăţii:
„În ţara mândră-a fagilor,
În vechiul ei pământ,
Ce are-n sine oasele
Lui Ştefan, Domnul sfânt;
Un falnic glas ne zguduie
Din somnul nostru greu:
Uniţi să fiţi în cugete,
Uniţi în Dumnezeu.
Uniţi răsună codrii vechi,
Şi munţi, şi câmpi, şi văi;
Uniţi repetă maica-ncet
La copilaşii săi
Şi Prutul vechi el spumegă
În sfânt limbajul său:
Uniţi să fiţi în cugete,
Uniţi în Dumnezeu”.
La prima şedinţă a societăţii, Ciprian Porumbescu a dirijat corul ce a interpretat creaţiile sale „Primăvara” şi „Cisla”. În final s-a făcut primirea membrilor în societate, într-o atmosferă de veselie, cu sticle de bere în mâini şi cântând „Hai să ciocnim”, versuri de Ştefanelli şi muzica de Ciprian Porumbescu, cântec la modă în rândul studenţilor din Cernăuţi.
La 12/24 aprilie 1877, preşedinte era Ciprian Porumbescu. Primul cântec al şedinţei este „Deşteaptă-te, române”, cu versuri înălţătoare ale paşoptistului Andrei Mureşanu, şi abia apoi a fost intonat imnul societăţii, versuri de T.V. Ştefanelli şi muzică de Ciprian Porumbescu. Evidenţiem prezentarea corului „Patria Română”, versuri Eugen d’Albon, muzică Ciprian Porumbescu sau „Tabăra română” din opera „Dumbrava Roşie”, versuri Alecsandri, muzică Porumbescu. Partea umoristică a fost reprezentată prin cupletele „Bate fierul pân-ce-i cald” şi „Că-i domn cu guler şi frac”, realizate de Ciprian Porumbescu, care dovedea talent şi pentru acest domeniu, el având, de altfel, un rol important în realizarea „Cocoveicii”, foaia umoristică a societăţii care era citită în şedinţă, în râsetele celor prezenţi. Compune „Altarul mănăstirii Putna”, „Cisla” sau „Cadrilul”, cu pronunţat caracter patriotic sau „Hora detrunchiaţilor”. Sub impresia importantelor evenimente pentru poporul român ale acelui an, Ciprian Porumbescu a creat piese muzicale precum „Sergentul”, „Plevna”, „Peneş Curcanul” şi se spune că a gândit „Cântecul tricolorului”.
În 6/18 noiembrie 1877, când era la Stupca, Ciprian Porumbescu a fost arestat și dus la Cernăuți. Acest lucru s-a întâmplat din cauza unei telegrame de condoleanțe trimise de Societatea „Arboroasa” în Iași în memoria lui Grigore Ghica Vodă, cel ce fusese asasinat pentru că se împotrivise anexării abuzive a Bucovinei de către austrieci. Printre capetele de acuzare mai era şi faptul că primiseră o subvenţie de la statul român şi întreţineau legături cu alte societăţi academice din Transilvania şi Vechiul Regat, se bucuraseră pentru victoriile armatei române în Balcani şi sprijiniseră cu bani pe voluntarii bucovineni înrolaţi în armata română. Toți membrii prezenți ai „Arboroasei” au fost arestați și duși la penitenciar.
Ciprian Porumbescu a scris în închisoare cântecul „Suspinul prizonierului”, rezultat al stării sufleteşti a sensibilului compozitor. Cânta în celulă, înduioşând pe deţinuţi. Îi răspunde tatălui său la întrebarea cum se simte: „Bine, tată, şed şi cânt Gaudeamus igitur, dar domnii ăştia mi-au dat un public care nu ştie nici măcar latineşte”.
Ciprian Porumbescu a fost interogat şi acuzat de acţiuni politice. A răspuns că acţiunile lor au fost pentru o omagiere a unui bărbat nobil şi măreţ, martir al naţiunii române, Grigore al III-lea Ghica. Ciprian Porumbescu a avut cel mai mult de suferit de pe urma activităţii sale în „Arboroasa”. În timpul șederii în închisoare Porumbescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care i-a adus mai târziu moartea. Din naştere predispus, închisoarea a accentuat boala. După cum scria unul dintre biografii săi, Valeriu Branişte, a ieşit din închisoare „luni dimineaţa, la 4 februarie 1878, salutând libertatea cu cariera zdruncinată şi cu … coliva în piept”. A suplinit un învăţător la Stupca şi s-a întors în toamnă la Cernăuţi, înscriindu-se la facultatea de filosofie, urmând mai ales cursuri de istorie. La 23 mai 1879 nota în jurnalul său: „Sunt încă bolnav, stă rău cu mine… mă culc devreme, tuşesc tare şi pieptul mă doare. Zăcând în pat mă gândesc că ce rău e de mine…”.
Ciprian Porumbescu ajunge la Viena la studii cu sprijinul mitropolitului Silvestru Morariu-Andreievici. A urmat o perioadă benefică din punct de vedere muzical, cu creaţii deosebite. Cunoaşte societatea elegantă, farmecul oraşului, muzica, iureşul tineresc al valsurilor. Audiază cursuri de muzică şi filozofie. Activează în cadrul „României June”, cu acelaşi suflet şi elan. În vacanţele petrecute la Stupca apar operele „Reveria”, „Dorul”, „Balada”. Apoi, Porumbescu ajunge profesor la Braşov, unde creează şi prezintă opereta „Crai Nou”, cu mare succes. Boala se agravează şi după o şedere în Italia, care nu-i ajută prea mult, moare la 29 de ani, după o suferinţă grea de trei luni, la Stupca şi la 6 iunie 1883 este purtat de un car cu boi până la mormântul care este împodobit cu tricolorul românesc aşa cum o cerea în cântecele sale. Oreste Popescu, octogenar la 1933 când se sărbătoreşte semicentenarul morţii şi se ridică bustul marelui compozitor, avea să spună: „Iubite Ciprian, Nu te-am văzut de cincizeci de ani. În bucuria revederii de astăzi, te îmbrăţişez şi-ţi zic: Bine ai venit scump prieten şi iubit coleg de şcoală şi suferinţă”.
Viaţa şi opera lui Ciprian Porumbescu au fost înconjurate de aura luptătorului pentru neamul şi ţara sa, a tânărului martir şi a geniului care a plecat în mormânt ducând cu el o „comoară de cântece”. A devenit un simbol al studenţimii române din Bucovina şi nu numai, faptele şi cântecele sale însufleţind pe tinerii tot mai conştienţi de apropierea împlinirii visului secular al românilor. (Prof. dr. Daniel DIEACONU)
