Un control efectuat de poliţiştii locali din Piatra-Neamţ din cadrul Biroului Ordine Publică, împreună cu inspectorul şcolar pentru management instituţional Romeo Roman, marţi, 10 octombrie, s-a finalizat cu avertismente pentru 10 elevi surprinşi în timp ce fumau în curtea liceului.
Verificările au fost făcute la Liceul cu Program Sportiv, Liceul Auto, Liceul Al. I. Cuza, Colegiul Național de Informatică, Grupul Școlar Dimitrie Leonida, Liceul Gh. Cartianu, parcul din centrul oraşului și zonele din apropierea acestora.
“Au fost legitimate 33 de persoane, marea majoritate elevi care fie nu se aflau în incinta unităților de învățământ, fie încălcau prevederile Legii 349/2002 (pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun-n.r.) ori a H.C.L. 228/2021(Regulamentul de gospodărire, întreţinere şi curăţenie-n.r.). Zece elevi au primit sancțiuni contravenționale (avertismente) pentru că au fost surprinși fumând în curtea unităților de învățământ. Alți 5 au fost depistați absentând de la cursuri.
Liceenilor li s-au adus la cunoștință prevederile legale și obligațiile ce le revin conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială (consum de alcool în locuri publice, provocarea de scandal, folosirea de injurii) și a H.C.L. 228/2021 în ceea ce privește păstrarea curățeniei în interiorul și exteriorul școlilor.
În același context, au fost verificate și 19 unități de alimentație publică, pe linia respectării normativelor în vigoare cu privire la vânzarea către minori a băuturilor alcoolice sau a produselor din tutun”, precizează Poliţia Locală Piatra-Neamţ într-un comunicat de presă.
Directorii unităților de învățământ au fost informați despre obligațiile pe care le au elevii pentru respectarea ordinii și liniștii publice și prevenirea producerii de fapte antisociale.
“Reamintim că în conformitate cu prevederile Legii educației naționale, părinții sau tutorii au obligația să trimită copiii la școală pe perioada învățământului obligatoriu. Aceste acțiuni vor continua periodic, pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024”, conchide comunicatul citat.
Angela Croitoru