O tânără de 20 de ani, dintr-o familie plecată în urmă cu mulți ani din Piatra Neamț, se numără printre victimele războiului din Israel. În urma atacului terorist ce a avut loc pe 7 octombrie, au murit 4 români, unul dintre aceștia fiind tânăra ce era înrolată în armată de la 18 ani și avea gradul de caporal. Potrivit presei centrale, aceasta era într-un turn de supraveghere a graniței și înainte de a fi ucisă apucase să își anunțe comandantul că Israelul este atacat dinspre Gaza. În urma acelui atac și-ar fi pierdut viața alte 20 de femei înrolate în armată. Familia tinerei a plecat din Piatra Neamț prin anii ’60, iar unchiul acesteia locuiește într-o comună din județul Buzău.
„A fost prima care a văzut mișcări suspecte, anunțând pe cei de la bază, de jos, au tras sirena imediat și i-au spus coboară și intră aici. A spus nu, nu, trebuie să văd, trebuie să supraveghez, să văd ce e (…) Ele stăteau într-un buncăr special care probabil a fost atacat și au fost ucise pentru că, îmi dau seama că a fost o neglijență totală de pază generală, o relaxare, o greșeală totală. Ele erau cele care supravegheau, ele se uitau pe ecran câte 24 de ore pe zi și dădeau informațiile necesare și notau orice”, a declarat, pentru Adevărul, Lev Asaf, unchiul lui Iael Leibușor. (G.S.; FOTO: adevarul.ro)
Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită- Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi
- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00




