După mai multe termene anunțate de Primăria Piatra Neamț, constructorul podului din zona Spitalului Județean Neamț a declarat pentru mesagerulneamt.ro că la finele acestei săptămâni obiectivul de investiții va fi finalizat și se va putea circula pe el. Potrivit reprezentantului societății, există și balustradele și n-ar trebui să apară inconveniente din acest punct de vedere, dacă și vremea va permite să se efectueze ultimele lucrări.

Finalizare construcției podului nu înseamnă însă că se va și circula pe el imediat, deoarece pe partea spre Complexul Muzeal Național Neamț există încă ceva ce aduce a organizare de șantier pe zona de instalare a conductei de apă. În momentul în care șoseaua va fi eliberată și se va putea face un plan de circulație, se va putea relua circulația și pe pod ceea ce ar ușura considerabil traficul din zonă și în oraș în general.

V.B.
Imagini și montaj: Bogdan Călian
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





Un comentariu
Nu va grabiti, nu e nicio ușurare. Traversâm podul dinspre Spital și dăm în lucrările de pe Decebal, incepand de la Muzeu. Poate e bucurie pentru cei ce vor să pescuiască în Cuejdi, de pe pod. Un galoș, o conservă, peturi…..