Lucrările de reparații la puntea de acces către Ștrandul Tineretului din Piatra Neamț continuă, iar la acest moment deși nu se circulă pe pod, acesta are două rânduri de cabluri portabile. Cum s-a ajuns la această situație? Constructorul le-a montat pe cele noi, dar încă nu au fost scoase celelalte. Acum se pun tiranții, stâlpii care susțin cablurile portabile. Când această etapă a lucrării va fi încheiată, atunci se vor demonta cablurile vechi.

După toate acestea, urmează partea finală a lucrărilor de la punte, demontarea balustradei vechi și înlocuirea acesteia. Mai este de lucru cel puțin o lună, astfel încât este foarte probabil ca puntea de la ștrand să fie redeschisă circulației pietonale pe final de noiembrie sau început de decembrie. Reamintim că valoarea contratului este de 2,2 milioane de lei, bani alocați din bugetul local al Primăriei Piatra Neamț.

Gabi SOFRONIA, foto-video: Bogdan CĂLIAN
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





Un comentariu
SE CHEAMA CABLURI PORTANTE, NU PORTABILE, CA NU LE PORTI DUPA TINE !