Unul dintre cele mai vechi aşezăminte medicale din România, Spitalul”Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamţ, a împlinit, zilele trecute, 171 de ani. El a fost inaugurat la 16 octombrie 1852, fiind al doilea ridicat în Moldova, după Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Actuala conducere administrativă a spitalului, dr. Alexandru Patrașcu,a organizat o manifestare special dedicată evenimentului, cu participare numeroasă la nivelul administrației locale și județene, dar și a multor manageri de spitale din țară. Cu acest prilej a fost ținută și o prezentare a dr. în istorie Emanuel Bălan, care a prezentat istoricul spitalului, material din care am spicuit informațiile folosite în partea a doua a materialului. Un moment mult așteptat l-a constituit prezentarea făcută de prof. dr. Adrian Cotârleț, managerul spitalului municipal de urgență Moinești, care aarâtat modul în care s-a dezvoltat acest spital, încât să devină unul dintre cele mai importante din Moldova.
Medici onorați la aniversare
Dr. Iolanda Georgeta Richter: ”Să folosim acest prilej să ne bucurăm. Din punctul meu de vedere și gândind, așa, mai metaforic, spitalul la ora asta e ca un bunicuț. Unul care își aruncă bastonul și hainele vechi și pune haine noi, și o ia la pas așa cum poate el, îndrumat de o echipă managerială tânără, spre noutate. Spre o viață mai frumoasă, mai modernă. Eu iubesc acest bunicuț și îl iubesc foarte mult, pentru că aici mi-am petrecut o mare parte din viață și pentru că aici au muncit părinții mei.”
Dr. Constantin Avădanei: ”Prin activitatea mea nu am făcut nimic deosebit decât mi-am făcut datoria conform jurământului lui Hipocrate. E posibil să nu fi fost tot timpul, dar m-am străduit. Din cei 40 de ani de activitate am tras concluzia că ar trebui să avem, pe lângă cunoștințele dobândite,și empatie. Empatia este primul medicament pe care îl administrăm pacientului. În toți acești ani am trecut prin mai multe etape și am observat dinamica asistenței medicale în România și din cadrul spitalului din Târgu-Neamt. La început aveam doar stetoscop și instrumentar, în rest eram cu mâinile goale, lucrurile au evoluat, iar în ultima perioadă lucrurile au evoluat foarte mult prin echipa nou instalată.”
Dr. Tatiana Puiu: ”Am venit aici după ce am terminat facultatea de Pediatrie la București. Am fost pediatru, am fost medic de familie.Reușesc să predau colegilor mei tineri un teritoriu bine controlat, cu pacienți cuminți și ascultători, Vă mulțumesc mult pentru recunoașterea activității mele, mulțumesc domnului manager pentru condițiile deosebite de muncă pe care le-am avut în ultimii ani, aparatură, mediu, frumos, curat, ceea ce mă bucură și îmi aduce satisfacție activitatea pe care am îndeplinit-o aici. Vă mulțumesc încă o dată.”
Spitalul orășenesc ”Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț – scurt istoric
Ctitor al Spitalului, Spițeriei (farmaciei) și al Școlii Domnești din Târgu Neamț, a fost Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica în perioada mai 1849-octombrie 1853 șioctombrie 1854-3 iunie 1856. Intervențiile Domnului Moldovei și Comitetului Sănătății de la acea vreme, au grăbit Mănăstirile Neamț și Secu și conducerea acestora să pornească construirea celor trei edificii.
Materialele pentru construcții au fost procurate în cea mai mare parte din zonă, tabla de zinc pentru acoperiș fiind adusă din Austria.La 12 octombrie 1850, spitalul era ridicat din piatră, lemn și cărămidă, având în partea centralăParaclisul.La 16 octombrie 1852, Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, Mitropolitul Moldovei Sofronie, stareții Mănăstirilor Neamț și Secu, împreună cu foarte multă lume, au inaugurat Spitalul, Spițeria și Școala Domnească, o dată cu sfințirea Paraclisului Sf.Dimitrie din spital.
De la 40 la 80 de paturi
Spitalul din Târgu-Neamț, a fost inaugurat la 16 octombrie 1852,în prezența domnitorului Alexandru Ghica și a Mitropolitului Moldovei, Sofronie. Despre eveniment, Ion Creangă însuși a relatat în „Amintiri din copilărie”: „Eu împreună cu alți băieți isonari ai bisericii stam aproape de Ghica Vodă, care era de față la acea serbare înconjurat de o mulțime de lume”, precum și Gheorghe Asachi, în „Calendar pentru români”:”căci în locul acestor ruine, ce din zi în zi se pare reintrând în sânul muntelui, au răsărit un nou edificiu măreț: ospitalul”.Ghica Vodă s-a adresat mulţimii astfel: „Iată, dragii mei, şcoala şi sfânta biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti; folosiţi-vă de ele şi vă luminaţi“.Stareţul Neonil a arătat dragostea şi jertfa soborului de la mănăstirile Neamţ şi Secu, arătată în ctitorirea edificiilor„spre sănătatea sufletească, trupească şi spre luminarea poporului“. Potrivit regulamentului de organizare și funcționare ”Acest spital va fi cu 40 de crivaturi (paturi) pentru bolnavii săraci, mireni, atât din lăcuitorii târgului, cât și din lăcuitorii săteni din tot cuprinsul ținutului cari vor fi așăzați în saloanele cele mari.Administrarea spitalului se împarte în două părți: în aceia medicală și în aceia casnică, cea întâi va atârna de la Comitetul Sănătății, potrivit așezământului țării.Dacă la deschidere avea 40 de paturi, în 1860-1862, ajunsese la 80 de paturi.La 5 martie 1866, Spitalul din Târgu Neamț a trecut sub administrația Epitropiei Sf.Spiridon din Iași. Personalul locuia în spital,având camere special amenajate.Spitalul în acea vreme era luminat cu felinare cu petrol,iar în saloane erau candele cu undelemn”.
Primii medici din Germania: Georg Fleischlen și Fr. Muller
Din opisurile vremii aflăm de angajarea medicului bavarez Georg Fleischlen, doctor în medicină şi chirurgie, acesta fiind primul medic al spitalului. Acesta a semnat un contract prin care se obliga să asigure serviciile medicale timp de 10 ani, primind un salariu de 10.000 lei pe an, plătiţi în două rate de mănăstire, care se obliga să-i asigure şi locuinţa în incinta spitalului. Medici secundari au fost dr. Greifenhan și dr. Engelhard.Din 1860, după plecarea lui Fleischlen, a urmat ca medic primar dr. Fr. Muller, secondat de dr. Marcovici.
Medicii români care se remarcă la Spitalul din Târgu-Neamț
Primul medic român aflat la conducerea spitalului a fost dr. Gh. Radu. Apoi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se remarcă dr. Dimitrie ULEA, absolvent al Facultății de Medicină din Paris. Participă ca medic de campanie la Războiul din 1877-1878.Împreună cu secundu lsău, dr. Moscovici, editează periodicul medical lunar, NASOGRAFUL OSPITALULUI DE NEAMȚU, printre primele periodice medicale din Moldova.A cerut să fie înmormântat în curtea spitalului, mormântul său fiind azi în fața spitalului. (decedat la doar 41 de ani, la 28 mai 1879).În 1880 în urma unui concurs, medic primar devine dr. Nicolae Ursulescu, cu studii la Paris.
Dr. Constantin Petroniu, absolvent al Facultății de Medicină din Iași, își continuă studiile la Paris și Roma. La 14 martie 1875 este numit medic secundar la Târgu-Neamț. Aici a lucrat, cu mici pauze, până în 1921, când se pensionează. Participă la Războiul de Independență și la Primul Război Mondial. La sfârșitul sec. XIX, dr. C. Petroniu a fost ales președinte al Ligii Culturale din Târgu-Neamt, încă de la înființare, ca dovadă a pregătirii sale și în domeniul culturii generale. A fost primar al orașului(1901-1902). În perioada 1916-1918, aici a funcționat Spitalul militar 239 sub coordonarea medicului C. Petroniu. În perioada interbelică au funcționat medicii Alexandru Comăniță, Nicolae Tanasache, Nicolae Mărgărintescu, Ioan Popovici, Constantin Nădejde, Ștefan Marin, Traian Petrescu și Constantin Iftimi.
În perioada 1941-1944, a fost spital militar, iar în primăvara anului 1944, a fost evacuat, fiind pierdută și arhiva. Revenit în toamna anului 1944, s-a confruntat cu distrugerile provocate de război, a numărului mare de răniți, a lipsei personalului și fondurilor.
Repere istorice după al doilea război mondial
În iunie 1946, în urma unei decizii a Ministerului Sănătății, spitalul mixt cu 100 paturi se scindează în două secții: medicină internă și contagioase condusă de dr. Cheiz Solomon și chirurgie și maternitate sub conducerea lui Viener Avram.În 1948 devine spital de specialitate fiind înființată pe lângă spital maternitatea cu 15 paturi.Din 1951, după reorganizarea administrativă devine Spital Unificat Raional cu secțiile: interne, obstetrică și ginecologie, contagioase, maternitate, pediatrie.În 1952 primește prima ambulanță iar din 1954 stația de salvare. În anii 1971-1972, numărul paturilor a ajuns la 345, iar cadrele medicale la 37 medici și 154 cadre medii și auxiliare. În anii 1968-1972 se construiește secția de pediatrie și secția de chirurgie. Viceprimarul Constantin Dan menționa în ziarul „Ceahlăul” din octombrie 1987, că în oraș se află un spital cu „430 de paturi, o policlinică, 3 dispensare şi două creşe, în care lucrează 75 de medici și 250 de cadre medicale mediiˮ.
Raportări din perioada comunismului
Situația spitalului în mai 1951 (Din raportul către Sfatul popular orășenesc la ședința din luna iunie 1951):
Avea 165 paturi, personalul fiind format din 4 medici, 1 farmacist, 1 laborant, 1 oficiant, 5 administrativ, 5 gospodăresc, 16 surori medicale, 16 îngrijitori. În acea lună au fost 288 de internări la secția medicină internă și 169 la secția chirurgie. Boli venerice-9, contagioase-32. Din taxele de spitalizare, consultații, medicamente, operații pe luna mai s-a încasat 15.460 de lei, din care a rămas spitalului 10.014 ce vor fi folosiți pentru reparații.
În ultima ședință de Sfat Popular din anul 1956, directorul spitalului, doctorul Silviu Ștefănescu, prezenta un raport de activitate în patru pagini, arătând realizările dar și problemele. În privința condițiilor de spitalizare, raportul menționa că au fost făcute „amenajări interioare la secția medicală, pediatrie și maternitate, dotarea cu 60 de paturi noi și moderne și punerea în funcțiune a două grupuri electrogene, o nouă electropompă pentru apă, etc (…). A fost amenajată curtea spitalului (…)”. Și în ceea ce privește dotările cu aparatură, raportul menționa că a fost achiziționat „un nou aparat Roentgen, un aparat de raze ultra scurte, un aparat de ultraviolete, instrumentar pentru cabinetul de stomatologie, chirurgie, și a fost pus la dispoziția bolnavului un laborator propriu al spitalului pentru analize medicale”. Toate acestea au fost realizate ca„să poată fi tratați bolnavi ce trebuiau trimiși la alte spitale”. Cu toate aceste realizări, raportul prezintă și lipsurile, care trebuiau remediate. Nu funcționau „în condiții normale closetele, bucătăria și spălătoria nu au încă condiții corespunzătoare de muncă, baia nu a funcționat permanent, iar acoperișul spitalului necesită reparații urgente. Numărul de avorturi este mare și natalitatea scade”.
Ce se întâmplă când statul preia prima data spitalul în administrare
Din 1927 spitalul trece sub administrația județului Neamț și a primăriei orașului. Dintr-o știre publicată într-un ziar județean, „Reformatorul”, în octombrie 1927, (la guvernare erau liberali, prim- ministru fiind Ion I.C. Brătianu, 22 iunie 1927-24 noiembrie 1927), aflăm că spitalul din Târgu-Neamț, se ÎNCHIDEA. Cauza, lipsa finanțării, dar să dăm citire materialului acuzator la adresa clasei politice locale și naționale.
„În vremea aceasta de fraude și risipă de milioane, bietul spital din Târgu Neamț, istoric prin trecutul lui a trebuit să concedieze bolnavii și să-și închidă porțile din lipsă de…fonduri. E o coincidență plină de învățăminte cu risipă, fraude și lipsă de spitale, iată caracteristica vremii.”Autorul articolului insista asupra importanței spitalului pentru zona Neamțului, dar și a medicilor care au lucrat în cadrul spitalului de-a lungul timpului, fiind amintiți doctorii Petroniu sau Comaniță. Asupra acestuia din urmă, autorul insistă, rugându-l să intervină „la locul în drept pentru a se reda acelei populate regiuni spitalul de care nu se poate lipsi și are absolută nevoe.” Lipsa asistenței medicale era amintită prin cazul unor țărani din Pipirig împușcați și care se plimbau pe „ulițele Neamțului, cu rănile sângerânde, neavând ajutorul medical necesar”, deoarece, spunea ziaristul, „fonduri se găsesc pentru tot ce vreți, afară numai pentru spital nu”.
Fără apă, din cauza unei pompe defecte
Din ianuarie 1951 spitalul nu avea apă din cauza defectării pompei de tras apă, iar în ciuda numeroaselor probleme nu s-a obișnuit nici o aprobare pentru repararea pompei, spitalul fiind „într-o situație de nedescris din cauza lipsei de apă”. Lipsa apei nu era singura problemă cu care se confrunta spitalul, lipseau halatele pentru bolnavi, interioarele nu erau văruite, vesela și tacâmurile pentru hrană.
Simbolul Spitalului- Paraclisul
Paraclisul „Sf. Dimitrie” a fost sfințit odată cu inaugurarea spitalului, la 16 octombrie 1852, de către un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandritul Neonil, starețul Mănăstirii Neamț având alături pe domnitorul Grigore Alexandru Gica. I s-a dat zi de hram, Sf. Dumitru, după biserica din apropiere, care tocmai se demolase. Cu această ocazie, a fost hirotonit ca preot diaconul Gheorghe Creangă, fratele mamei lui Ion Creangă. În regulamentul de funcționare a spitalului, la articolul 25, se prevedea ca portarul să deschidă porțile pentru credincioșii din oraș la începutul slujbelor, dovadă că biserica era deschisă tuturor credincioșilor din oraș. Aici a slujit și Grigore Conta, tatăl viitorului filosof. Plata preoților cădea în sarcina mănăstirii, care trebuia să plătească părintelui Creangă 1.200 de lei anual, 12 merțe de păpușoi, 2 merțe de grâu, 2 felce de iarbă, 1 rând de straie, lemne și alte produse necesare traiului. Din păcate, acestea au rămas doar pe hârtie, dovadă numeroasele jalbe adresate starețului. După 1897, odată cu retragerea la pensie a preotului Creangă, paraclisul a trecut canonic la Biserica din Țutuieni, preoții Vasile Enăchescu și apoi Grigore Hogea slujind în timpul lor liber.
La 31 decembrie 1952, Mitropolia aprobă cererea de închidere a paraclisului, iar bunurile au fost împărțite la bisericile din oraș: „Sf. Ilie”, „Sf. Gheorghe” și „Sf. Nicolae” din Humulești. Încercările conducerii spitalului de modificare a spațiului au fost oprite de adresa Direcției Monumentelor Istorice din noiembrie 1953, prin care se preciza că spitalul, prin arhitectura sa neogotică, este declarat monument istoric de patrimoniu național. După 1990, la inițiativa părintelui Ioan Mihoc, se reface capela, prima slujbă fiind oficiată la 16 octombrie 1992, în prezența unui sobor de preoți în frunte cu arhiereul Calinic Botoșăneanul, vicar al Mitropoliei Moldovei. În prezent, paraclisul este deservit de preotul Emilian Crețu, numit din 1996 misionar de caritate la spitalul din Târgu-Neamț.