Dacă te interesează fashion-ul, sigur ai observat că moda pantalonilor evazați s-a întors. Spre deosebire de pantalonii drepți, pantalonii evazați pot fi mai greu de ales, însă dacă ții cont de câteva sfaturi pe care ți le oferim în materialul de față, vei observa că nu e greu să alegi pantalonii evazați potriviți pentru tine.
Cine poate să poarte pantaloni evazați?
Dacă îți adresezi această întrebare, află că pantalonii evazați nu reprezintă o piesă vestimentară care să impună limitări. Îi poate purta oricine, chiar și bărbații, în funcție de gusturi și de preferințele pentru modă, secretul este să știi să îi combini astfel încât să te pună într-o lumină bună.
Cum alegi pantalonii evazați?
Înainte de a-ți construi outfitul, este esențial să ții cont de câteva criterii conform cărora îți vei alege pantalonii evazați perfecți.
Hai să vedem care sunt acestea!
- Lungimea
Lungimea pantalonilor evazați este un element de care te sfătuim să ții cont deoarece acest tip de pantaloni îți vor tăia din înălțime, așa că cel mai potrivit este să îi alegi un pic mai lungi.
Atenție, însă, ei nu trebuie să fie exagerat de lungi deoarece îi poți murdări sau rupe! Cel mai indicat este să alegi lungimea pantalonilor evazați ținând cont de încălțările pe care le vei purta alături de pantaloni. Te sfătuim să îi porți cu tocuri, dar dacă nu ești fana lor, îi poți accesoriza cu încălțări care au platforma sau, în orice caz, cu încălțări care au o talpă mai înaltă.
- Talia
Tipul taliei este și ea importantă atunci când vorbim despre pantalonii evazați. De ce? Pentru că, așa cum spuneam și mai sus, când pomeneam despre lungimea lor, aceștia te pot face să pari mai scundă decât ești în realitate dacă nu alegi lungimea potrivită. Ei bine, același lucru poate să îl facă și tipul taliei.
De pildă, talia joasă te va dezavantaja, în cazul în care nu ai picioarele lungi, pe când talia înaltă este un truc de care te poți folosi pentru a oferi un efect de prelungire. Alege în funcție de înălțimea ta și bucură-te de pantalonii tăi evazați!
- Lățimea
Cât de evazați trebuie să fie niște pantaloni evazați? La asta ne referim atunci când vorbim despre lățimea acestora.
În cazul în care ești înaltă, pantalonii evazați pot fi oricât de lați îți dorești să fie, însă dacă ești mai scundă sau chiar minionă, îți recomandăm să optezi pentru un model care să nu fie exagerat de lat pentru a nu-ți tăia din înălțime.
- Silueta
Așa cum afirmam încă de la începutul acestui material, nu trebuie să-ți faci griji că nu ți se vor potrivi pantalonii evazați. Aceștia pot a fi purtați și te pot avantaja, indiferent de tipul de siluetă în care te încadrezi.
De exemplu, dacă ești înaltă, pantalonii evazați ți se vor potrivi de minune și îți vor oferi un aspect fresh și cool. Dacă ești mai scundă, îi poți accesoriza cu tocuri și astfel vei părea mai înaltă, iar dacă ai o siluetă mai robustă, aceștia vor crea un efect de prelungire. Singura decizie pe care trebuie să o iei este legată de gustul tău în modă, așa că dacă îți plac pantalonii evazați, nu ai nicio restricție, îi poți alege și purta cu drag, orice tip de siluetă ai avea!
- Materialul
Dacă te întrebi ce rol are materialul în alegerea pantalonilor evazați, ei bine, îți răspundem imediat. Te sfătuim să te gândești, atunci când vine vorba despre material, la ocazia pentru care îi vei purta.
Dacă, de pildă, îi vei purta în contexte relaxate, poți alege o pereche de blugi de damă care sunt evazați, însă dacă îi vei alege pentru evenimente mai elegante, îți recomandăm să te îndrepți către materiale mai puțin rigide.
Și dacă ne referim la culoare și la imprimeuri, vom ține cont de contextul pentru care scoatem în lume pantalonii evazați. Pentru plimbări în parc, ieșiri cu prietenii și alte ocazii relaxate, putem alege culori și imprimeuri mai vii, însă pentru contexte mai serioase, te sfătuim să alegi culori mai sobre și imprimeuri cât mai simple.
Spor la cumpărături!