Campanie de conștientizare. Combaterea consumului de droguri: o luptă comună pentru siguranța noastră (I)

În era contemporană, societatea noastră se confruntă cu numeroase provocări, iar una dintre cele mai complexe probleme este reprezentată de consumul de droguri.

Este important să înțelegem nu doar natura acestor substanțe, ci și modul în care ele pot afecta individul și societatea în ansamblu.

Educația este cheia în lupta împotriva consumului de droguri. Astfel, joia specialiși din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă vor prezenta informații relevante despre evoluția drogurilor, a semnelor de avertizare și a impactului negativ al acestora asupra sănătății.

Împreună, putem construi un mediu mai sigur și mai sănătos pentru toți locuitorii județului Neamț.

Cânepa, denumită și marihuana sau hașiș a fost cel mai răspândit halucinogen și se împarte în două tipuri de bază: cel mai răspândit fiind Cannabis siva, o plantă care poate atinge 6 m și Cannabis indica, o plantă piramidală, cu înălțimea de 1 m și care produce seva cu cel mai puternic efect. Din regiunea de nord a Afganistanului planta s-a răspândit rapid în toată lumea, datorită capacității extraordinare de adaptare dar și folosirii acesteia pentru confecționarea funiilor și a vestimentației. Astfel, semințe de cânepă au fost descoperite de arheologi în siturile neolitice din Germania, Elveția, Austria și România.

Cu toate acestea efectele halucinogene ale cânepei erau deja recunoscute încă din sec. I î. Hr. de medicina chineză dar și în India, drept halucinogen și sedativ. Era folosită pentru tratarea dezinteriei, durerilor de cap și a bolilor venerice. De asemenea, pe scară largă era utilizată și în calitate de narcotic.

Pentru efectele lor halucinogene erau căutate și alte plante, cum ar fi ciuperca din specia Amanita muscaria, zis și buretele muștelor. Dincolo de opium și canabis, un psihoactiv puternic era căutat în frunzele de coca, ale arbustului din specia Erythroxylum coca, acestea conținând o cantitate mică de nicotină dar și mai mare de substanța numită cocaină, precum și alti 12 alcaloizi. Alcaloizii frunzelor de coca acționează direct asupra sistemului nervos central și determină diminuarea senzației de foame, de sete sau de oboseală. În secolul XIII, triburile incașilor cinsteau coca drept o plantă sacră, dăruită de zei și era aprinsă în cinstea divinităților. Exploratorul Amerigo Vespucci i-a întâlnit pe amerindieni care mestecau frunze de coca, cu scopul potolirii setei.

Europenii au cunoscut cel mai bine efectele frunzelor de coca în anul 1871, când au fost împresurați de indieni în orașul bolivian La Paz. După ce au terminat rezervele de hrană și-au asigurat supraviețuirea cu frunzele de coca, fapt ce i-a dovedit însușirile nutritive și stimulative. Alcaloidul psihoactiv numit cocaină a fost descoperit abia în a doua jumătate a sec. XIX.

Cel mai puternic narcotic este însă opium-ul. A fost, probabil, primul drog descoperit de om și a apărut mai devreme decât băuturile alcoolice tari, a căror producție necesita cunoștințe aparte. Opium-ul se obține din cojile măciuliilor de mac iar dintre cele 27 specii, cel mai căutat este Papaver somniferum, care – printre alcaloizi – conține și morfină.

Începutul consumului de mac coboară mult în vechime, putea fi întâlnit în Egiptul, în Balcani sau în regiunea Mării Negre. Cu opt mii de ani în urmă era cultivat în vestul mediteranei dar este imposibil să se stabilească întregul areal de cultivare. În vechile scrieri sumeriene, datate în jurul anului 3100 î. Hr., se regăsește o ideogramă care numește macul drept ”iarba bucuriei”.

Textele vechi egiptene mărturisesc despre folosirea opium-ului pentru atenuarea durerilor provocate de răni iar Pliniu cel Bătrân, afirma că romanii îl utilizau la tratarea elefantiazei, furunculilor, ale bolilor hepatice și împotriva mușcăturilor de scorpion. Galenius, medicul grec din sec. II d. Hr. descrie modul de utilizare a opium-ului de către împăratul roman Marcus Aurelius, cu efecte calmante.

Pătrunderea opium-ului în Europa este legat de negustorii spanioli și portughezi dar un impuls deosebit se înregistrează începând cu anii 80 ai sec. XVI, când englezii puneau bazele Companiei levantine, pentru comerțul cu Imperiul otoman.

Epoca Iluminismului sporește preocupările cercetătorilor cu privire la utilizarea opium-ului în medicină, fiindu-i recunoscute efectele calmante, de atenuare a durerilor, a depresiilor și a inducerii stării de bine. În această perioadă a fost obținută morfina.

La sfârșitul veacului XVIII fumatul de opium se răspândea din regiunile sudice ale Chinei, spre nord și vest, devenind o practică la modă, în rândul tineretului înstărit, apoi în mediul funcționărimii și a conducerii de stat.

Consecințele au determinat reacția împăratului care a interzis importul de opium în China și a interzis cultivarea macului de către străini, în țara sa.

Comisar șef, Vitalie Josanu

Foto: sensiseeds.com