Ședința de astăzi, 9 noiembrie, a Consiliului Județean Neamț a început cu un anunț neașteptat, proiectul de hotărâre prin care se modifica organigrama Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, era retras de către inițiator.
Oficial, asta s-a făcut la cererea TT-ului, care a pretextat cu o demisie a șefei Compartimentului Contabil-Financiar, Angelica Tofan, ceea ce ar atrage după sine necesitatea unei reorganizări în TT (?!?), după cum a spus Ion Asaftei.
În realitate, scandalul mediatic (amănunte aici) de după apariția proiectului, generat de consilierul PLUS , acum USR, care a demonstrat că reorganizarea ducea la securizarea și salarizarea specială a unor posturi din organigramă, a fost imboldul pentru retragerea proiectului.
Cei îngrijorați că austeritatea va lovi la nivelul conducerii TT-ului nu trebuie să-și facă griji, la nevoie chiar europarlamentari vor suna ca să facă lobby pentru TT.
A.C.

Mesagerul Bacău Diagnosticată cu leucemie în România, o fetiță de 11 ani din Bacău a fost salvată de medicii din Italia
ZCH Neamț. Urșii continuă să coboare printre oameni
NewsEdge Miracolul din inima Olteniei. Cum a recucerit natura o fostă zonă industrială de lângă Slatina și a dat naștere Deltei Ipotești (FOTO)
BusinessEdge Fondurile speculative sporesc riscul unei crize pe piețele obligațiunilor. Banca Angliei și FMI avertizează că efectele s-ar putea extinde la nivel global




