Asociația Crescătorilor de taurine Stânișoara din Pipirig este acuzată de procurorii anticorupție că ar fi obținut în mod ilegal o finanțare de peste 3 milioane de lei, banii fiind din fonduri europene.
Reprezentantul legal al asociației a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, precum și fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot în formă continuată.
În același dosar, aflat acum pe rolul Tribunalului Neamț, a fost pusă sub acuzare și Asociația Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig, în sarcina căreia au fost reținute aceleași infracțiuni. Anchetatorii au apreciat că faptele au avut loc timp de mai mulți ani.
„În perioada 2016-2020, inculpatul, reprezentant legal al Asociației Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (tabele centralizatoare) în care ar fi fost consemnate date false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată”, conform DNA.
Anchetatorii susțin că la datele depunerii celor cinci cereri de plată, o parte dintre persoanele înscrise în centralizatoarele susmenționate nu ar fi fost membri ai Asociației Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig și nu și-ar fi exprimat acordul privind depunerea cererilor de plată la APIA de către Asociație. În aceste condiții, Asociația Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig nu ar fi îndeplinit una dintre condițiile de eligibilitate (nu ar fi asigurat încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha) necesară pentru obținerea fondurilor.
„Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri nerambursabile în sumă totală de 3.125.910 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii”, se mai arată în documentul citat.
(G.S.)